„Pro Moldova”, cu inițiative în susținerea veteranilor și părinților cu copii la școală

„Pro Moldova”, cu inițiative în susținerea veteranilor și părinților cu copii la școală

Grupul parlamentar „Pro Moldova” va propune Biroului permanent al Parlamentului să includă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului trei inițiative legislative, transmite OFICIAL.

În cadrul unui briefing de presă, deputatul Vasile Bîtca s-a referit la veteranii de război din țară.

„Propunem o schimbare la legea privind asigurarea obligatorie de asistență medicală. În sesiunea anterioară am mai propus această inițiativă, majoritatea de atunci a respins-o. Noi revenim la această inițiativă și considerăm că toți veteranii de război, angajați sau nu în câmpul muncii, să beneficieze de asistență medicală obligatorie pe viață”, a spus Vasile Bîtca.

La rândul său, deputatul Andrian Candu s-a referit la alte două inițiative.

„Comisia Națională de Sănătate Publică a introdus prevederea ca copiii să studieze online. Pentru părinți apare problema cum să împartă timpul între muncă și statul acasă cu copiii. Noi propunem ca în familia unde ambii părinți lucrează, în așa caz, unul dintre aceștia să-și ia concediu plătit, pentru a putea rămâne acasă cu copiii. O altă inițiativă despre care am mai vorbit anterior este compensarea tratamentului contra COVID-19 a celor ce se tratează acasă”, a spus Andrian Candu.

Cristina Parfeni

Share