Domnica Manole: Timp de trei ani, instituția noastră se va afla în vizorul instituțiilor care protejează democrația

Domnica Manole: Timp de trei ani, instituția noastră se va afla în vizorul instituțiilor care protejează democrația

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a preluat pentru prima dată, la 25 februarie 2021, președinția Conferinței Curților Constituționale Europene, pentru un mandat de trei ani, în cadrul celui de-al XVIII-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene de la Curtea Constituțională a Republicii Cehe, informează OFICIAL.

Conferința Curților Constituționale Europene este o organizație înființată în 1972 și reunește 41 de curți constituționale sau tribunale echivalente din Europa.

Statutul de membru deplin al acestei Conferințe îl pot avea curțile constituționale sau tribunalele echivalente europene cu competența exercitării controlului de constituționalitate, în particular prin verificarea conformității legislației cu Constituția.

O altă condiție pentru a deveni membru al Conferinței constă în faptul că, aceste curți sau tribunale echivalente trebuie să-și îndeplinească activitățile judiciare potrivit principiului independenței, ghidându-se de principiile fundamentale ale democrației, statului de drept și respectării drepturilor omului.

Scopul Conferinței vizează facilitarea schimbului de informații între membrii ei, cu privire la metodele și la practica controlului de constituționalitate. Conferința le asigură participanților săi un for pentru a pune în discuție problemele de ordin instituțional, structural și practic din domeniul dreptului public și al jurisdicției constituționale.

Un alt scop al Conferinței se regăsește în consolidarea independenței curților constituționale ca element esențial al garantării și implementării democrației și a principiului preeminenței dreptului în Europa, cu acordarea unei atenții deosebite protecției drepturilor omului. Conferința sprijină îmbunătățirea relațiilor dintre curțile constituționale europene și instituțiile similare.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a fost desemnată pentru prima dată, pentru a exercita președinția Conferinței Curților Constituționale Europene, în cadrul celui de-al 17-lea Congres al Conferinței, care a avut loc pe 29 și pe 30 iunie 2017 la Batumi, Georgia.

Referitor la preluarea Președinției Conferinței, Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a spus: „Trebuie de accentuat, că după evenimentele din vara anului 2019, preluarea Președinției de către Curtea Constituțională devenise iluzorie. Două Curți Constituționale europene au cerut anularea preluării Președinției Conferinței de către Curtea Constituțională a Moldovei. Însă actuala componență a Curții Constituționale prin activitatea sa a demonstrat că nu este o curte controlată și ca acționează în strictă conformitate cu Constituția. Așa este și așa va fi în continuare”.

Preluarea președinției Conferinței de către Curte, după cum susține șefia Curții, în cadrul unei conferințe de presă, reprezintă un act de o mare responsabilitate. „Timp de trei ani, instituția noastră se va afla în vizorul instituțiilor care protejează democrația, statul de drept și drepturile omului în Europa și care stabilesc tendințele în materie de drept constituțional european. Evenimentul preluării președinției Conferinței reprezintă un bun prilej pentru a face următorul apel către toate autoritățile Republicii Moldova și către toți actorii politici. Le solicit autorităților să ne sprijine pe deplin în demersul nostru de a asigura președinția Conferinței, Îi invit pe reprezentanții autorităților să manifeste prudență în exprimările și abordările lor cu privire la activitatea Curții. Le cer actorilor politici să nu atragă Curtea în luptele lor politice și îi asigur că noi, judecătorii Curții, vom rămâne la fel de independenți și de imparțiali, și că hotărârile și deciziile noastre nu vor reflecta nimic altceva decât valorile și prescripțiile constituționale”, a comunicat Domnica Manole.

Noi nu avem de câștigat doar pe plan instituțional – declară Președintele Curții – este o realizare pentru întregul stat. „Este o bună ocazie pentru Republica Moldova de a se face vizibilă și auzită pe planul constituționalismului european, mai ales pentru că în perioada exercitării Președinției, Curtea va găzdui cel de-al al XIX-lea Congres la care vor participa toți președinții celor 41 curți membre ale Conferinței și alți reprezentanți ai acestora”, a conchis Domnica Manole.

Mihaela Conovali

Share