Socialist: Deputații PAS au blocat, timp de două luni, investițiile în modernizarea infrastructurii satelor și orașelor din țară

Socialist: Deputații PAS au blocat, timp de două luni, investițiile în modernizarea infrastructurii satelor și orașelor din țară

„Deputații PAS au blocat, timp de două luni, investițiile în modernizarea infrastructurii satelor și orașelor din țară, prin adresarea la Curtea Constituțională de a anula anexa nr.7 la Legea Bugetului de Stat pentru anul 2021”, a declarat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, deputatul PSRM, Petru Burduja, informează OFICIAL.

„Înalta Curte a respins, în această săptămână, cererea deputaților PAS, Veronica Roșca și Petru Frunze, stabilind că totul este în limitele constituționale. Prin decizia Curții Constituționale din 22 februarie au fost deblocate investițiile capitale pentru întreaga republică și deblocat programul „Drumuri bune pentru toți””, a mai declarat Burduja.

Parlamentarul a menționat că, deși au solicitat stoparea investițiilor capitale în infrastructura satelor și orașelor, deputații PAS nu au venit cu nici o propunere în procesul de dezbatere a bugetului.

„Acești deputați nu au avut niciun amendament la lege, dar în același timp au solicitat suspendarea anexei care prevede investiții capitale în infrastructura localităților din țara. Neavând niciun amendament, acești doi deputați au blocat timp de două luni inițierea achizițiilor în toată republica pentru reparația școlilor, grădinițelor, caselor de cultură, sălilor de sport, infrastructura rutieră, amenajarea curților blocurilor de locuit. Aceste lucruri denotă aroganța acestor deputați”, a spus socialistul.

La fel, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe a venit cu un apel către toți primarii să inițieze procedura de achiziții publice pentru investițiile capitale în sate și orașe și proceduri de achiziții pentru reparația drumurilor.

Cristina Pendea

Share