Maia Sandu: Sprijinul UE este direct proporțional cu voința politică a conducătorilor de la Chișinău

Maia Sandu: Sprijinul UE este direct proporțional cu voința politică a conducătorilor de la Chișinău

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, Președintele Maia Sandu a a avut o serie de întâlniri: cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli, cu Regele Belgiei, cu președinții unora dintre grupurile parlamentare importante și cu membri ai Parlamentului European, informează OFICIAL.

„Am accentuat că prioritățile-cheie ale mandatului meu sunt lupta împotriva corupției, curățarea sistemului judecătoresc din Republica Moldova, edificarea unui corp judecătoresc care să nu îndeplinească indicații politice, ci să aibă un rol independent în sistemul puterilor în stat, precum și crearea unor condiții benefice pentru dezvoltarea antreprenoriatului. Le-am mulțumit reprezentanților Parlamentului European pentru susținerea constantă și imparțială a proceselor democratice din Republica Moldova, în interesul cetățenilor, nu al unor politicieni.

Membrii Parlamentului European și-au exprimat intenția fermă de a sprijini realizarea Acordului de Asociere și a reformelor de pe agenda internă prevăzute în acesta, precum și de a analiza posibilitatea de a veni cu susținere pentru agricultori și întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră. O atenție aparte a fost acordată discuției despre dezvoltarea locală și sprijinul UE pentru proiectele la nivel local”, a declarat Sandu, după întrevederi.

Totodată, a avut și o întrevedere cu Majestatea Sa, Regele Philippe al Belgiei, cu care a discutat „despre sprijinul Belgiei pentru reformele pe plan intern în Republica Moldova și despre intensificarea relațiilor bilaterale între țările noastre, mai ales că în Belgia trăiesc și muncesc mulți cetățeni moldoveni”.

„Vizita la Bruxelles deschide o nouă pagină în susținerea, de către Uniunea Europeană, a reformelor democratice din țara noastră. Sprijinul UE este direct proporțional cu voința politică a conducătorilor de la Chișinău de a construi instituții viabile, un stat de drept în interesul tuturor cetățenilor, indiferent de etnie sau de limba vorbită. Pentru inițierea procesului de reforme, în condițiile politice actuale, Republica Moldova are nevoie de alegeri parlamentare anticipate și de un guvern funcțional, care este gata să lucreze pentru cetățeni”, a subliniat șeful statului.

Cristina Gurez

Share