PSRM – în ședință

PSRM – în ședință

PSRM pledează pentru organizarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare anticipate. Despre aceasta s-a discutat la ședința de lucru a conducerii formațiunii, unde a participat și fostul președinte al țării Igor Dodon. Socialiștii au discutat despre planurile și prioritățile formațiunii pentru ultimele zile ale anului 2020.

La ședință au fost analizate rezultatele consultărilor fracțiunii parlamentare PSRM cu Maia Sandu, care au avut loc astăzi. S-a menționat că poziția Partidului Socialiștilor rămâne principială și consecventă. Echipa PSRM a lansat în mod conștient procedurile juridice necesare pentru a face posibilă organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit PSRM, actuala componență a Parlamentului nu corespunde voinței exprimată de popor în cadrul alegerilor din 24 februarie 2019.

Igor Dodon a făcut un schimb de opinii și pe marginea rezultatelor vizitei de lucru la Moscova, unde a avut întrevederi cu președintele Dumei de Stat, în Administrația Președintelui Federației Ruse, cu liderii partidelor „Edinaia Rossia” și „Spravedlivaia Rossia”.

La întrevedere s-a discutat detaliat despre pregătirile pentru Congresul al XVI-lea al PSRM, din 30 decembrie. La 24 decembrie, Igor Dodon și-a restabilit calitatea de membru al PSRM.

Doina Secrieru

Share