În atenția pasagerilor! AAC oferă informații privind zborurile spre Moscova
În contextul restricțiilor impuse de autoritățile Federației Ruse, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) informează consumatorii că zborurile pe segmentul Chișinău-Moscova sunt operate doar de compania aeriană S7, informează OFICIAL.
Totodată, se informează publicul că din 25 decembrie 2020 și respectiv, 1 ianuarie 2021, operatorii aerieni străini Nord Wind și Aeroflot vor opera curse doar pe segmentul Chișinău-Moscova.
La moment, operatorii aerieni naționali realizează zboruri doar pe segmentul Moscova-Chișinău.
În context, Autoritatea Aeronautică Civilă atenționează operatorii aerieni naționali, care comercializează bilete pe segmentul Chișinău-Moscova, având certitudinea că nu vor realiza zborurile planificate, că utilizarea practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii, se sancționează cu amendă contravențională.
În contexul în care foarte multe state au revenit la starea de urgență, restricționând parțial traficul aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă îndeamnă toți pasagerii care intenționează să procure bilete de avion (pentru orice destinație), să consulte inițial pagina Ministerului Afacerilor Externe, rubrica alerte de calătorie.
Cristina Pendea