(INTERVIU) Alexandru Ciudin: În acest an au fost duse la bun sfârșit în jur de 50 de proiecte în domeniul eficienței energetice și a surselor de energie regenerabilă
Alexandru Ciudin, Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, în cadrul unui interviu, a vorbit despre priorități, realizări și planuri.
Dle Director, cum a fost anul 2020 pentru Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE)?
A fost un an foarte dificil, având în vedere condițiile de pandemie care au limitat foarte mult din activitățile și strategiile pe care ni le-am propus, însă, în pofida acestui fapt, am reușit să realizăm multe proiecte, să contribuim la reabilitarea energetică a mai multor instituții publice din țară, să inițiem campanii care au dus la conștientizarea de către societate a importanței utilizării energiei verzi. În acest an au fost duse la bun sfârșit în jur de 50 de proiecte în domeniul eficienței energetice și a surselor de energie regenerabilă.
Recent a fost lansată procedura de calificare și înregistrare în Registrul electronic a auditorilor energetici pentru persoanele fizice – auditorii energetici autorizați în conformitate cu cadrul normativ existent până la intrarea în vigoare a HG 676/2020.
Din punct de vedere al comunicării, s-a reușit lansarea a două acțiuni de informare în masă privind etichetarea energetică și producerea energiei din surse regenerabile. Cu această ocazie, Agenția a elaborat două spoturi video și peste 6 mii de pliante informative.
Ce priorități a avut AEE în 2020, având în vedere noile condiții de activitate?
O prioritate pentru noi în 2020 a fost și atragerea resurselor financiare în vederea implementării proiectelor utile pentru Republica Moldova.
O altă sarcină importantă a fost implementarea sistemului de calificare a auditorilor energetici și a instalatorilor de sisteme SER, conform cerințelor legislației în domeniu.
Și, desigur, o prioritate a fost dezvoltarea sistemelor electronice de monitorizare a implementării politicilor în domeniul EE și SER.
Care a fost situaţia în 2020 la capitolul proiecte?
Am susţinut proiectele axate pe promovarea eficienţei energetice și valorificarea surselor de energie regenerabilă, care au impact pozitiv asupra societății. Aceste proiecte sunt prioritare pe agenda Agenției.
La concret, Agenția a finanțat proiecte ce au vizat implementarea conceptului de eficienţă energetică în raport cu clădirile publice, cât și măsurile de eficienţă energetică aferente sistemelor de iluminat public stradal. O atenţie deosebită s-a atras modernizării sistemului de iluminat public în cadrul localităților din subordinea APL de nivel I.
Tot în acest an, a fost lansat Apelul de Propuneri de Proiecte nr.7, în domeniul surselor de energie regenerabilă, privind promovarea tehnologiilor de valorificare a energiei solare prin finanțarea proiectelor demonstrative, în cadrul căruia au fost aprobate spre finanțare 6 proiecte cu un buget estimativ de 1 200 000 lei.
Anul 2020 a fost într-un fel jubiliar pentru AEE, ţinând cont că bazele domeniul eficienței energetice au fost puse în anul 2010, odată cu aprobarea Legii nr. 142/2010 cu privire la eficiența energetică. În ce măsură a reușit AEE în aceşti 10 ani să realizeze scopurile stabilite la momentul constituirii?
Făcând o scurtă retrospectivă a acestor ani, putem spune că Agenția, cu mici excepții, a reușit să asigure implementarea politicii statului în domeniu, în pofida tuturor impedimentelor cu care ne-am confruntat.
Totodată, este necesar de menționat că în anul 2018 a fost adoptată o nouă lege cu privire la eficiența energetică nr. 139/2018, scopul căreia constă în crearea cadrului juridic necesar pentru promovarea şi îmbunătățirea eficienței energetice prin realizarea planurilor de acţiuni în domeniul eficienţei energetice, prin dezvoltarea pieţei serviciilor energetice, precum şi prin implementarea altor măsuri de eficiență energetică.
În temeiul acestei legi, Agenția a fost reorganizată prin fuziune (absorbție) cu Fondul pentru Eficiență Energetică și în acest sens a fost aprobat, prin Hotărârea Guvernului nr. 45/2019, noul regulament cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Eficiență Energetică.
Toate aceste schimbări au influenţat pozitiv activităţile din domeniul de gestiune. Astfel, putem concluziona că, în ultimii doi ani, AEE a reuşit să-şi impulsioneze semnificativ activitatea, gestionarea domeniului trecând la un nivel net superior.
Care, în opinia Dvs., sunt cele mai mari reușite ale AEE în perioada de referinţă?
Pe lângă faptul că în domeniul dat avem un cadru legal complex și bine definit, merită să fie scoase în evidenţă şi unele reuşite cu puternic impact de ordin practic. Aici aş menţiona implementarea proiectelor în cadrul Apelurilor de propuneri de proiecte nr.1, nr.3, nr.5 și nr.6, proiecte pilot și proiecte finanțate în cadrul programului „Convenția Primarilor – Proiecte Demonstraționale”. Vorbim de proiecte valoarea cărora se ridică la peste 600 mil. lei.
În context, merită menţionată şi organizarea mai multor evenimente inedite pentru Republica Moldova: „Moldova Eco Energetică” sau „Sun Da-i Fest”. În cadrul acestor evenimente, am avut posibilitatea să susţinem cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.
O reuşită în aceşti ani este şi dezvoltarea și consolidarea pieței biomasei din RM, cu suportul Proiectului Energie și Biomasă, a Programului de Susținere și Dezvoltare a Sectorului Producerii Combustibilului din Biomasă Solidă în Republica Moldova.
De asemenea, aş menţiona şi elaborarea Atlasului resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova – unul dintre principalele instrumente de atragere a investitorilor pentru implementarea proiectelor în domeniul surselor de energie regenerabilă în Moldova.
Este important să se cunoască că Agenția, pe toată perioada sa de activitate, a pregătit și instruit specialiști în domeniul eficienței energetice și surselor regenerabile, precum manageri energetici, auditori energetici, ingineri și alții.
De asemenea, Agenția a oferit continuu suport autorităților publice locale la implementarea politicilor în domeniul eficienței energetice la nivel local, organizându-se un șir de activități comune.
Ce așteptări aveți de la anul 2021?
În primul rând să trecem cu bine peste pandemie, care a afectat grav toate procesele la nivel mondial. Ne propunem să venim cu noi proiecte inedite, care să meargă direct către omul de rând, pentru a dezvolta sectorul energiei durabile, pentru a avea mai multe instituții eficientizate energetic și, nu în ultimul rând, pentru a avea comunități dezvoltate din punct de vedere al energiei durabile.
O prioritate în acest sens este și atragerea resurselor financiare în vederea implementării proiectelor utile pentru Republica Moldova. Aici vorbesc despre proiectul ,,Eficiența Energetică în Republica Moldova”. Acesta se preconizează a fi cofinanțat de BEI și BERD, precum și să beneficieze de un grant UE prin intermediul Platformei de Investiții pentru Vecinătate, prin intermediul Băncii Europene pentru Investiții.
Scopul proiectului este de a îmbunătăți indicatorii de performanță energetică a clădirilor, axându-se pe îmbunătățirea anvelopei clădirilor, sistemelor de încălzire, ventilație și aer condiționat, implementarea sistemelor de iluminat, distribuție a energiei termice și integrarea resurselor de energie regenerabilă.
În acest sens este urmărită îmbunătățirea confortului interior al clădirilor, reducerea emisiilor de CO2, astfel atenuând impactul asupra schimbărilor climatice.
Tot pentru anul 2021 AEE planifică lansarea proiectului ,,Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova”, împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială. Proiectul dat se va focusa pe acordarea sprijinului și suportului celor mai inovaționale idei în domeniul utilizării și implementării tehnologiilor curate în principalele sectoare ale economiei naționale.
Totodată, vom continua cu campaniile de informare inițiate în 2020, care au drept scop informarea populației privind eficiența energetică și pentru a le oferi cetățenilor Republicii Moldovei informații și, de ce nu, soluții potrivite.
Ne propunem mai multe sarcini, dar cea mai importantă dintre ele este conștientizarea în masă, de către societatea noastră, a importanței promovării și implementării politicilor de eficiență energetică. Aceasta ne-ar permite să schimbăm radical spre bine starea lucrurilor la noi în țară.
Alte sarcini importante ale Agenției se referă la implementarea a cât mai multor proiecte în domeniul eficienței energetice și, desigur, a surselor de energie durabilă, un pas important fiind și alinierea la standardele UE.
De asemenea, vom lucra în continuare la îndeplinirea tuturor scopurilor trasate în Strategia Națională a Republicii Moldova până în anul 2030.
Cristina Pendea