Ce s-a discutat la Forumul Global privind Concurența al OECD
Consiliul Concurenței a participat la lucrările Forumului Global privind Concurența al OECD, care s-a desfășurat în format online în perioada 7-10 decembrie 2020.
Evenimentul a întrunit sub egida sa reprezentanți ai autorităților de concurență și organizațiilor specializate în domeniu din întreaga lume – peste 110 state.
Ediția din 2020 a avut o abordare practică, punând în discuții și dezbateri subiecte dedicate necesității schimbărilor fundamentale în cadrul existent al politicilor de concurență în contextul genericului Forumului 2020 – „Politica concurenței: timpul pentru o resetare?”. În acest sens, experții au trasat în panelul de deschidere a Forumului câteva teze cuprinzătoare ce urmează să stabilească noile direcții strategice de activitate în domeniu pentru viitor:
– necesitatea noilor instrumente în cercetarea pieței;
– importanța sarcinilor autorităților de concurență în contextul noilor realități legate de criza pandemică COVID-19;
– digitalizarea economiilor;
– actualitate implementării celor mai bune politici pentru o viață mai bună.
Forumul Global OCDE reprezintă o oportunitate de dialog la nivel mondial în cadrul căruia sunt abordate subiecte importante dedicate prevederilor concurențiale în cadrul acordurilor comerciale, controlului concentrărilor economice pe piețele dinamice, evaluării concentrărilor economice și a măsurilor corective, concurența în condițiile economiei digitalizate.
Cristina Pendea