Precizările ambasadei României la Chișinău privind depunerea jurământului pentru redobândirea cetățeniei române

Precizările ambasadei României la Chișinău privind depunerea jurământului pentru redobândirea cetățeniei române

Ambasada României la Chișinău comunică faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) va organiza, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie 2020, ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România, informează OFICIAL.

  1. Persoanele care pot depune jurământul de credință la sediul ANC:

Ø Cele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, având ca temei legal art. 10 și 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România;

Ø Cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.

  1. Condiții pentru depunerea jurământului de credință la ANC:

Ø Persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova.

Ø Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.

Ø Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.

  1. Obținerea programării:

Ø Cu prioritate, vor fi programate persoanele care doresc stabilirea domiciliului în România.

Ø Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora și în limita locurilor disponibile.

Ø Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.

  1. Documentele care trebuie prezentate la sediul ANC:

După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele programate trebuie să se prezinte la sediul ANC cu următoarele:

Ø Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC.

Ø Act de identitate (pașaportul sau permisul de şedere permanentă în România / cartea de rezidenţă şi 2 fotografii tip pașaport – 35X45 mm);

Ø Declarațiile, eliberate de misiunea diplomatică sau oficiile consulare, prin care solicitanții îşi schimbă opțiunea privitoare la stabilirea domiciliului în România.

  1. Calendarul ceremoniilor:

Ceremoniile vor fi organizate la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, din str. Blănari nr. 25, sect. 3, București în perioada noiembrie – decembrie 2020, astfel: 18 noiembrie, 20 noiembrie, 25 noiembrie, 27 noiembrie, 2 decembrie, 14 decembrie, 15 decembrie, 21 decembrie 2020.

  1. Condiții cu privire la intrarea pe teritoriul României:

Ø Condițiile de intrare în România le puteți consulta accesând următorul link:

https://chisinau.mae.ro/local-news/1937

https://chisinau.mae.ro/local-news/1932

Ø Singura autoritate competentă legal să permită intrarea în România este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

  1. Condițiile permiterii accesului în sediul Secției consulare:

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, facem apel la înțelegerea dvs. și vă rugăm insistent să vă prezentați la sediul Secției consulare strict conform programărilor primite.

Accesul în incinta Secției consulare va fi permis numai în următoarele condiții:

  • Purtarea obligatorie a măștii de protecție!
  • Lipsa simptomelor asociate COVID-19 (temperatură ridicată, tuse, rinoree, respirație dificilă)!
  • Menținerea distanței fizice (mai mare de 1,5 m)!

Nu se permite accesul aparținătorilor/rudelor/prietenilor!

Subliniem că măsurile de protecție de mai sus sunt necesare atât pentru protejarea dumneavoastră, cât și a personalului consular și sunt conforme cu normele și recomandările autorităților române și ale Republicii Moldova în contextul pandemiei de COVID-19.

Precizări importante:

Serviciile consulare sunt gratuite.

Ambasada României la Chișinău descurajează apelarea la firmele de intermediere și nu favorizează sub nicio formă cererile primite pe alte căi decât prin portalul www.econsulat.ro

Doina Secrieru

Share