Datele celui mai nou sondaj privind alegerile prezidențiale
La 1 noiembrie 2020 urmează să se desfășoare alegerile prezidențiale, dar niciunul dintre cei opt candidați nu le-ar câștiga din primul tur de scrutin – arată datele sondajului efectuat de Date Inteligente (iData), în perioada 10-24 octombrie, pe un eșantion de 1231 de respondenți, cu o marjă electorală de +/-2,8%, informează OFICIAL.
Astfel, potrivit sondajului, pentru Igor Dodon ar vota 25,8%, Maia Sandu – 21,2%, Renato Usatîi – 9,8%, Violeta Ivanov – 7,9%, Andrei Năstase – 2,9%, Octavian Țîcu – 1,6%, Dorin Chirtoacă – 0,9% și Tudor Deliu – 0,5%.
Dacă am face o analiză a datelor din totalul celor deciși, atunci tabloul ar arăta în felul următor: pentru Igor Dodon ar vota 36,5%, Maia Sandu – 30,0%, Renato Usatîi – 13,9%, Violeta Ivanov – 11,2%, Andrei Năstase – 4,1%, Octavian Țîcu – 2,3%, Dorin Chirtoacă – 1,3% și Tudor Deliu – 0,7%.
Maria Chiper