La Chișinău a fost inaugurată „Aleea celebrităților Satiricus”

La Chișinău a fost inaugurată „Aleea celebrităților Satiricus”

Secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a participat la inaugurarea „Aleii celebrităților Satiricus”. Evenimentul s-a desfășurat cu ocazia aniversării a 30 de ani de la fondarea Teatrului Național „Satirucus” Ion Luca Caragiale.

Astfel, maeștrii scenei Mihai Curagău – Artist al poporului, Valeriu Cazacu – Artist al poporului, Ion Popescu – Maestru în artă, Vasile Tăbârță – Artist emerit și Victor Tanmoșan – Maestru în artă vor fi comemorați prin stele, aplicate în pavajul din fața sediului teatrului.

Secretarul de stat, Andrei Chistol a menționat că prin realizarea „Aleei celebrităților Satiricus”, aducem un omagiu celor care au stat la baza creării și dezvoltării Teatrului Satiricus. „În decursul celor 30 de ani de activitate, Teatrul Național „Satiricus” Ion Luca Caragiale a reușit să demonstreze  realizări demne de principiile și scopurile pe care și le-a propus, reușind să se impună ca unul dintre promotorii de seamă ai artei teatrale și culturii naționale din Republica Moldova contribuind astfel, la dezvoltarea mișcării teatrale din țara noastră.”, a afirmat oficialul.

Totodată a fost lansat și filmul documentar „Trei decenii de Satiricus”.

Teatrul Național „Satiricus” Ion Luca Caragiale a fost fondat în anul 1990 din inițiativa actorului și regizorului Sandu Grecu. Repertoriul teatrului cuprinde în special piese de satiră și umor.

Doina Secrieru

Share