Ceban și Voicu au discutat despre evacuarea automobilelor parcate ilegal în capitală
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban face unele precizări privind evacuarea automobilelor parcate ilegal în capitală, transmite OFICIAL.
Ion Ceban concretizează că, acțiunile sunt gestionate în totalitate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), conform deciziei de Guvern și în urma unei licitații de contractare a unei companii responsabile de acest proces.
„Am primit mai multe reclamații de nemulțumire din partea cetățenilor în acest sens, astăzi, am avut o discuție cu ministrul Pavel Voicu. Credem că, această practică este binevenită, doar că până la oferirea unei alternative pentru cetățeni, trebuie să aplicăm o primă etapă. Am vorbit despre amendarea șoferilor, care parchează ilegal pe trotuare și încurcă la deplasarea pietonilor, mamelor cu cărucioare, a personelor cu probleme locomotorii și amendarea acelor șoferi care parchează pe străzile magistrale și încurcă la traficul rutier, creând ambuteiaje”, menționează Ion Ceban.
De asemenea, primarul a solicitat ministrului Pavel Voicu și au căzut de acord ca evacuarea mașinilor să nu fie efectuată la această etapă în curțile blocurilor. „Între timp, am comunicat ministrului că Primăria Chișinău este în proces de adoptare a conceptului pentru parcări, se lucrează foarte mult. Totodată, ne-am propus ca împreună cu APP să găsim terenuri în centrul orașului, unde vom putea amenaja locuri de parcare. La fel, vom amenaja şi parcări de tipul – parking lift, prima de acest fel o vom amenaja împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei” – scrie pe o rețea de socializare Ion Ceban.
Cristina Parfeni