48 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, în luna septembrie

48 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, în luna septembrie

În luna septembrie, pe teritoriul țării s-au înregistrat 48 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, în rezultatul cărora 4 persoane au decedat, iar altele 46 au fost traumatizate, informează OFICIAL cu referire la un comunicat al Inspectoratului Național de Securitate Publică. 

Astfel, Inspectoratul îndeamnă participanții la trafic să respecte regulile de circulație.

Cel mai sigur este să respecți câteva reguli simple:

– nu traversa strada în afara trecerilor pietonale, în special pe porțiuni de rampă;

– nu uita că automobilul care se apropie de tine are nevoie de spațiu de frânare;

– pe străzile slab iluminate alege porțiunea de drum cu cea mai bună vizibilitate;

– pe timp de noapte poartă haine sau obiecte cu elemente reflectorizante şi aprinde bliţul telefonului mobil pentru a fi mai vizibil;

– după coborârea din mijloacele de transport public nu traversa prin fața sau spatele acestora, ci după plecarea lor din stație, prin locurile rezervate trecerii.

Cetățenii care vor fi surprinși ignorând semnalele de dirijare a traficului rutier vor fi sancționați cu amendă de până la 450 de lei, iar pentru neacordarea de prioritate legală pietonilor sau bicicliștilor, șoferii vor fi sancționați cu amendă de până la 1500 de lei cu aplicare a 4 puncte de penalizare.

Doina Secrieru

Share