Întru buna desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte, CEC desfășoară procedura de achiziționare a dezinfectanților
Întru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, stabilite pentru 1 noiembrie 2020, Comisia Electorală Centrală (CEC) desfășoară procedura de achiziționare a dezinfectanților în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19, informează OFICIAL.
Comisia invită operatorii economici interesați să participe la procedura de achiziție, să depună ofertele până joi, 01 octombrie 2020, ora 16:00.
Operatorii economici interesați pot obține informație suplimentară, familiarizându-se cu cerințele de participare la adresa Comisiei: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri nr. 119, prin telefon la numărul 022-251-451, Fax: 022-234-047 sau email: info@cec.md .
Setul de documente va fi eliberat gratuit la aceeași adresă, după depunerea cererii de participare cu indicarea clară a denumirii, adresei, numărului telefonului de contact și numele persoanei împuternicite de către participant.
De menționat că, prezenta procedură constituie o excepție de la Legea nr. 131 din 03 iulie 2015 privind achizițiile publice – art. 5 alin. (1) lit. r).
Maria Chiper