Vadim Ceban: În 2020, prin investiția a 52 milioane lei „Moldovagaz” aduce posibilitatea de racordare la rețelele de distribuție pentru 2756 gospodării

Vadim Ceban: În 2020, prin investiția a 52 milioane lei „Moldovagaz” aduce posibilitatea de racordare la rețelele de distribuție pentru 2756 gospodării

„În 2020, volumul investițiilor pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, în cadrul Programului investițional al grupului „Moldovagaz”, a fost majorat de la 18 până la 52 milioane de lei. În cadrul acestei componente investiționale sunt efectuate lucrări în 56 localități din 30 raioane ale țării”. Despre aceasta scrie Vadim Ceban, directorul „Moldovagaz”, pe blogul său, informează OFICIAL.

El mai spune – „Înțelegem bine că activăm pe o piață concurențială. Serviciile noastre trebuie să fie aproape de consumatorii potențiali, trebuie să fie accesibile și sigure”.

„Fiecare proiect investițional în extinderea rețelelor de distribuție are în calitate de argumentare un număr concret de consumatori potențiali de gaze naturale. Aceste investiții nu sunt dintre cele care se vor recupera rapid, sunt investiții în viitorul acelor 56 localități, dar credem ferm că trebuie făcute. Posibilitatea conectării la rețelele de gaze naturale, la cele de energie electrică or la apeduct și canalizare, de rând cu un drum bun, o grădiniță și o școală, sunt elementele importante care determină alegerea oamenilor de a rămâne or nu în localitate”, a menționat directorul.

Potrivit spuselor sale, în 2020, prin investiția a 52 milioane lei „Moldovagaz” aduce posibilitatea de racordare la rețelele de distribuție pentru 2756 gospodării, multe instituții publice și alte organizații.

„Credem că fiecare companie poate face ceva pentru creșterea nivelului de viață în localitățile țării, echipa „Moldovagaz” vine cu aportul său”.

Cristina Gurez

Share