Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a dat start Săptămânii Europene a Sportului

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a dat start Săptămânii Europene a Sportului

În perioada 23-30 septembrie, sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va avea loc Săptămâna Europeană a Sportului. Genericul celei mai grandioase mișcări sportive din lume, care reunește milioane de amatori ai unui stil de viață sănătos din peste 40 de țări rămâne a fi și în acest an #BeActive.

În Republica Moldova, Săptămâna Europeană a Sportului se desfășoară începând cu anul 2018. Astfel, timp de o săptămână sunt organizate un șir de acțiuni cu caracter de masă care au drept scop promovarea valențelor unui mod activ și sănătos de viață în rândul cetățenilor, precum și stimularea elevilor, sportivilor privind practicarea sistematică și continuă a exercițiului fizic.

Astfel, în perioada 24-26 septembrie, în or. Călărași va avea loc Campionatul Republicii Moldova la Sambo; pe 25 septembrie, în com. Stăuceni  – Campionatul Republicii Moldova la Taekwondo WT; în perioada 26-27 septembrie, în or. Cimișlia – Campionatul Republicii Moldova la Orientarea Sportivă; pe 26 septembrie, pe traseul Băcioi se va desfășura Cursa de Ciclism, iar pe Stadionul Dinamo din mun. Chișinău Cursa de alergări „Cross”; în parcul Valea Trandafirilor pe 27 septembrie va avea loc Cursa pe rolle și acrobații „Parkour”, iar pe traseul Schinoasa Cursa de motociclism „Motocross”.

De asemenea, în perioada 28-30 septembrie, în orașele Bălți, Soroca, Ungheni, Briceni, Dubăsari, Cahul, Hâncești, Donușeni, Comrat, Florești, Căușeni, Călărași se vor desfășura mai multe acțiuni de masă.

Mihaela Rotari

Share