A fost eliminată restricția privind organizarea nunților și cumetriilor
Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la 30 septembrie.
A fost prelungit termenul de aplicare a restricțiilor în vigoare, cu unele excepții:
– A fost eliminată restricția privind organizarea nunților și cumetriilor. Aceste evenimente se permit cu condiția participării unui număr mai mic de 50 de persoane și cu respectarea strictă a măsurilor antiepidemice.
– Se permite organizarea reuniunilor în grup (nu mai mult de 50 de persoane).
– Persoanele care revin în Republica Moldova din țările aflate în zona verde, dar traversează state clasificate ca fiind în zona roșie, vor completa fișa epidemiologică și vor sta 14 zile în regim de autoizolare.
– Părinții, sau reprezentantul legal care-și vor însoți elevul/studentul în scopul desfășurării studiilor, nu vor sta în autoizolare.
– A fost exclusă interdicția de părăsire a teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în autoizolare.
– Pentru că începe perioada electorală, CNESP a stabilit un mecanism de conlucrare a organelor locale electorale cu structurile de sănătate publică teritoriale. În același context, membrii Comisiei au solicitat să se evite deschiderea secțiilor de vot în incinta instituțiilor de învățământ.
Doina Secrieru