Năstase: „Votul trebuie păzit până și în momentul realizării acestuia, decât să fim nevoiți mai apoi să contestăm în stradă rezultatele alegerilor”
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase afirmă că suntem iată la 5 ani de zile, de când în Piața Marii Adunări Naționale s-a decis crearea unei forțe politice democratice de alternativă regimului oligarhic, informează OFICIAL.
„Interese și circumstanțe independente de voința Platformei Demnitate și Adevăr și a zecilor de mii de protestatari au făcut să apară mai multe partide politice declarate proeuropene și naționale. Împreună cu colegii mei din Platforma DA am depus eforturi consistente ca președintele țării să fie ales de către întreg poporul, pentru unificarea forțelor și identificarea unui candidat comun care să ne unească pe toți în jurul valorilor de civilizație europeană, de tradiție națională, în jurul credinței într-o viață mai bună Acasă. Astfel, am fi avut un front comun, o echipă comună, un staff comun ca să oferim oamenilor o alternativă politică unită, sănătoasă, de lungă durată, așa cum au cerut oamenii din stradă, de acasă și din diasporă. Toți membrii și simpatizanții diferitelor partide ar fi trecut peste diferențe ideologice și politice și ar fi slujit unui singur deziderat – Unitate Națională pentru schimbarea în bine a țării. Pentru asta am luptat și voi lupta până la capăt”, a scris Năstase, pe o rețea de socializare.
Potrivit lui, din păcate, și astăzi societatea noastră rămâne divizată.
„Un război crâncen se dă pe rețelele de socializare între simpatizanții partidelor proeuropene și naționale, alimentat și de hoardele de troli deghizați în susținători ai partidelor democratice. În timpul colectării semnăturilor unii concurenți electorali lansează zvonuri, distribuie minciuni și injective, calomnii. Oameni buni, opriți-vă. Aceste reglări de conturi trebuie să înceteze imediat din partea tuturor. Doar prin unitatea dreptei politice și a întregii societăți, doar prin spirit de fair-play, doar prin înțelepciune și bună înțelegere vom putea să dăm lovitura de grație acestui sistem putred, corupt și ticăloșit preluat de Dodon, după izgonirea lui Plahotniuc. Luptele fratricide servesc lui Dodon și sistemului său corupt. Iată de ce am îndemnat mereu și vă îndemn și acum să canalizăm toate eforturile, forțele și energiile noastre ale tuturor oamenilor buni, demni și curajoși în sensul identificării și desemnării de reprezentanți în consiliile electorale și birourile electorale ale secțiilor de votare, desemnării observatorilor în fiecare secție de vot, inclusiv în cele de peste hotare pentru a nu permite o potențială fraudare a alegerilor. În ziua scrutinului va trebui să depunem efort conjugat maxim pentru a nu permite fraudarea acestuia și a nu admite furtul voturilor conștiente ale cetățenilor, dar și pentru a exclude voturile plătite cu orez, tușonkă, butelii de gaz sau bani”, a punctat el.
Andrei Năstase a menționat că este mult mai rațional și eficient ca oamenii să se concentreze cu toții pe combaterea fraudării votului decât să-și irosească energiile în reglări de conturi fratricide.
„Votul trebuie păzit până și în momentul realizării acestuia, decât să fim nevoiți mai apoi să contestăm în stradă rezultatele alegerilor. Fac apel la responsabilitate și necesitatea acționarii în prevenire și neadmitere a experienței Belarusi, dar mai cu seamă a celei din 7 aprilie 2009. Spun asta și în calitatea mea de organizator al multiplelor proteste de nivel național păstrate, în albia non-violenței și a tuturor coordonatelor pașnice și democratice. De responsabilitatea de astăzi a fiecăruia dintre noi, depinde succesul de mâine al nostru, al tuturor. Și DA! Am toată convingerea că, susținut de oamenii cu demnitate, raționali, înțelepți și dornici de schimbarea în bine a Moldovei voi câștiga împotriva lui Igor Dodon, cu atât mai mult cu cât mă voi baza pe încrederea și voința liber exprimată a tuturor cetățenilor, indiferent de culoarea politică, confesiune, apartenență etnică”, a conchis Năstase.
Andriana Cheptine