Decis: Observatorii internaționali la alegerile prezidențiale și jurnaliștii străini vor putea intra în R.Moldova, chiar dacă vin din zonă roșie
Observatorii internaționali la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova planificate pentru 1 noiembrie 2020, care reprezintă organizații internaționale, guvernele statelor străine, organizații neguvernamentale din străinătate, experții internaționali în domeniul electoral, precum și jurnaliști străini vor putea intra în Republica Moldova, chiar dacă vin din statele clasificate ca zonă roșie. Decizia a fost luată ieri de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică, la propunerea Comisiei Electorale Centrale (CEC), transmite OFICIAL.
Persoanele care vin din țările clasificate ca zonă roșie nu vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, în cazul în care nu vor prezenta semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă. Totodată, observatorii internaționali urmează să dețină dovada acreditării eliberate de către Comisia Electorală Centrală, iar jurnaliștii străini – de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Menționăm că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale (MSMPS) stabilește lista ţărilor cu risc epidemiologie sporit sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zone roşii şi verzi, care este publicată pe paginile oficiale ale MSMPS, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.
Amintim că, organizațiile internaționale și cele din străinătate pot depune cereri pentru acreditarea observatorilor doar după recepționarea unei invitații din partea CEC. Termenul limită pentru depunerea actelor pentru acreditare este data de 24 octombrie 2020.
Cristina Pendea