Ex-deputat: Nici Guvernul, dar nici Președintele n-au nicio treabă cu această problemă
„Despre (IN) competența președintelui… „Președintele a dat asigurări că până la sfârșitul acestui an drumurile din fiecare localitate din Moldova vor fi reparate # Subiectul Zilei”. În primul rând, vom constata că președintele n-are nicio treabă la acest subiect, or, el nu are careva atribuții în acest sens”, comunică ex-parlamentarul Iurie Țap, informează OFICIAL.
„În altă ordine de idei, atestăm încălcarea gravă a Constituției, așa cum aceasta stipulează clar – „Articolul 112. Autorităţile săteşti şi orăşeneşti
(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se exercită autonomia locală în sate şi în oraşe, sînt consiliile locale alese şi primarii aleşi.
(2) Consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe”, adaugă Țap.
„Or, drumurile locale, conform Legii 435/2006 privind descentralizarea administrativă, sunt de competența autorităților locale” – precizează ex-deputatul.
În același timp, el spune: „Nici Guvernul, dar nici Președintele n-au nicio treabă cu această problemă/competență. În loc să implementeze prevederile Acordului de Asociere UE-RM, Strategiei Naționale de Descentralizare, Strategiei privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020, care sunt obligatorii și prin care Parlamentul/Guvernul și-au asumat răspunderea să asigure creșterea veniturilor proprii ale APL, să facă așa, ca acestea să nu depindă de puterea politică (parlament, executiv), guvernul „tehnocrat” a preluat proiectul „Drumuri bune”, promovat inițial de V.Plahotniuc (guvernul Filip), pentru a-și asigura victoria, dar care contravine Constituției și este unul coruptibil…”, declară Țap.
În concluzie, ex-deputatul susține: „(IN) competența președintelui, guvernului, scot la iveală interesele ascunse ale acestora, or, prin exemplu dat (Drumuri bune) guvernanții corup aleșii locali, alegătorii, insistând/demonstrându-le cui i se datorează aceste realizări… Decadență totală…”.
Doina Secrieru