Militarii moldoveni participă la un exerciţiu multinaţional în România

Militarii moldoveni participă la un exerciţiu multinaţional în România

Un contingent al Armatei Naţionale va participa, în perioada 16-30 aprilie curent, la exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15”, care se va desfăşura în România.

Plutonul moldovenesc, constituit din ofiţeri şi subofiţeri ai Brigăzii „Ştefan cel Mare”, se va antrena în comun cu militari români, americani şi britanici, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene.

La exerciţiul „Wind Spring 15”, care va avea loc concomitent în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, şi la Centrul Administrativ Aerian „Mihail Kogălniceanu”, din judeţul Constanţa, vor participa circa 1.500 de militari români, 400 de militari din Statele Unite ale Americii, 170 de militari din Marea Britanie şi 26 de militari din Republica Moldova.

Maria Roșca

Share