Corneliu Groza la discuții cu reprezentantul Ambasadei României
Șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, a avut o întrevedere cu atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, Adrian Radu, aflat la sfârșit de mandat.
Întrevederea a constituit un prilej de a trece în revistă rezultatele unei conlucrării excelente, existentă între instituțiile de frontieră din cele două state, pe diverse dimensiuni de activitate.
Adrian Radu a precizat că pe parcursul celor cinci ani de mandat a avut un dialog constructiv și eficient cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, a apreciat comunicarea promptă și a precizat că securizarea frontierei externe a UE, combaterea infracționalității transfrontaliere și a fenomenului migrației ilegale sunt obiective prioritare ale MAI din România.
La rândul său, Corneliu Groza a mulțumit atașatului de afaceri interne al României pentru aportul consecvent și intervenția personală în activitatea de conlucrare reciprocă, referitor, în special, la organizarea instruirilor specializate și a vizitelor de lucru și de studiu. La fel, șeful IGPF a reafirmat interesul instituției pentru extinderea şi diversificarea relaţiilor bilaterale, care au la bază schimbul de informații, preluarea celor mai bune practici europene.
La finalul ședinței s-a convenit asupra consolidării relațiilor de cooperare operațională și continuarea conlucrării, cu precădere în perioada actuală de pandemie, în sensul prevenirii și gestionării situațiilor la frontieră, acțiuni venite în beneficiul cetățenilor.
Cristina Pendea