Andrei Năstase: Cred că a venit momentul să spunem „ajunge!” și să schimbăm acest parcurs
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase afirmă că, alegerile prezidențiale din acest an nu vor fi deloc ușoare, informează OFICIAL.
„Să fim conștienți că Dodon va folosi toată resursa administrativă, propaganda și manipularea pentru a păstra puterea cu orice preț. Mijloace similare avute la dispoziție vor fi utilizate și de alții, dornici să ajungă președinte cu orice preț. De fapt, asta se întâmplă de 30 de ani: în fiecare campanie electorală, voturile, în majoritatea lor, sunt obținute prin minciună și manipulare, tranzacționate oligarhic sau pur și simplu cumpărate, iar cetățeanul Republicii Moldova este tratat doar ca o unitate statistică. Astfel, la putere au ajuns oportuniștii, populiștii, oligarhii și bandiții. Cred că a venit momentul să spunem „ajunge!” și să schimbăm acest parcurs. Putem face asta dacă vom renunța să ne amăgim cu false speranțe, creând mituri din politicieni. Doar fapta și nu promisiunea faptei, doar ADEVĂRUL trebuie să ne fie sfetnic! Doar spunând franc adevărul putem conta pe eradicarea mediocrității și a oportunismului de orice fel, pe schimbarea fundamentală a clasei noastre politice, pe o percepție sănătoasă, clară, rațională a omului politic, fără a fi victime atât ale cohortelor de troli și scribi-mercenari, platiți din bani mai negri sau mai albi, din interiorul sau exteriorul țării, cât și a emoțiilor ce frizează fanatismul. ADEVĂRUL trebui să fie singura unitate de măsură a tuturor abordărilor și acțiunilor actorilor din spațiul public și, mai ales, politic”, a scris Năstase, pe o rețea de socializare.
Potrivit lui, în toate campaniile electorale de până acum partide politice de toate culorile și liderii acestora au venit cu inițiative populiste și pacte de neagresiune pe care tot ei le încălcau în mod flagrant, reușind astfel să umbrească adevărul.
„Neagresiune a cerut și Plahotniuc, neagresiune a cerut și Dodon, neagresiune cer toți cei care ar dori să nu se mai vorbească niciodată despre trecutul lor și minciuna să triumfe iar și iar. Adevărul spus cu mâna pe inimă, cu Demnitate, nu înseamnă agresiune, așa cum este tratat de multe ori, atunci când se referă la un politician mitizat. Adevărul trezește conștiința și percepția OBIECTIVĂ, neviciată a omului politic. Iată de ce, Platforma DA propune și în acest an electoral atât de important, tuturor cetățenilor Republicii Moldova, un Pact național pentru ADEVĂR. Adevărul trebuie spus de fiecare dată indiferent de context, pentru că doar așa vom putea să construim împreună o societate solidă, echitabilă pentru fiecare. Adevărul trebuie spus! Și acest principiu cardinal pentru funcționarea democrațiilor istorice, consolidate, nu trebuie să menajeze pe nimeni. Spuneți cu glas tare ADEVĂRUL despre Platforma DA, despre abordările și faptele noastre, despre candidatul Platformei DA la aceste alegeri prezidențiale. La fel procedați și cu privire la alte partide și candidații lor, indiferent de culoare. Nu albiți, nu înnegriți, spuneți doar Adevărul, fără niciun fel de ezitare. Faceți acest lucru, pentru că și noi asta vom face. Vom spune Adevărul despre noi înșine și despre faptele noastre, dar și despre toți ceilalți, despre acțiunile și inacțiunile lor. ADEVĂRUL – face parte din denumirea partidului nostru născut în stradă, nu în laboratoarele oligarhice sau ale intereselor străine. Suntem un partid al oamenilor țării și nu ne schimbăm nici numele și nici dezideratele.
În încheiere vreau să vă spun că Igor Dodon și cei ca el pot fi și vor fi trimiși în istorie. Igor Dodon va fi ultimul membru al unei dinastii oligarhice care a distrus economia Republicii Moldova, a depopulat țara, a sărăcit-o până la umilință și a compromis definitiv parcursul nostru european, drumul legitim al Republicii Moldova către spațiul geografic, istoric și cultural căruia de drept îi aparținem. Pentru a-l detrona trebuie să renunțăm la mănușile albe, să acționăm cu mult caracter și curaj și să spunem adevărul fără frica de a fi blamați. Cine nu vrea să vadă, să audă, să cunoască va rămâne ostaticul miturilor și al decepțiilor întârziate. Aveți încredere în decizia voastră, aveți încredere în alegerea pe care urmează să o faceți și nu mai permiteți nimănui, dar absolut nimănui să ascundă ADEVĂRUL. Și nu uitați că dacă pe 1 noiembrie oamenii își vor alege singuri președintele, prin vot liber și direct, acest merit este și al nostru, al celor din Platforma DA, al tuturor celor care au semnat și au strâns peste 405 000 de semnături pentru modificarea textului Constituției”, a mai scris Năstase.
Andriana Cheptine