Primul trimestru al anului: 88 de accidente a lucrătorilor în câmpul muncii
Pe parcursul primului trimestru al anului curent, Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat 1743 controale de controale în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul muncii, sub aspectul respectării actelor legislative şi normative din domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă.
Menționăm că specialiștii au constatat că în cadrul unei vizite de control, sunt depistate în mediu câte 9 abateri de la prevederile legislaţiei muncii. Activităţile de control întreprinse scot în evidenţă faptul, că angajatorii comit cel mai frecvent încălcări ale normelor legale referitoare la stabilirea, calcularea şi achitarea salariului, adaptarea condiţiilor de muncă la cerinţele de securitate şi sănătate în muncă.
Pentru realizarea prevederilor Planului de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi muncii nedeclarate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.477 din 28.06.2011, în vederea asigurării monitorizării permanente a respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă pentru protejarea drepturilor salariaţilor şi contracararea muncii la negru, la 26 agenţi economici şi 4 angajatori-persoane fizice au fost depistate 45 persoane care activau fără forme legale de angajare. Pe parcursul perioadei de referință au fost repuse în drepturi 456 persoane. Concomitent, de către inspectorii de muncă, a fost acordat ajutor metodologic şi consultativ la circa 400 cetăţeni.
În primele luni ale anului curent au fost organizare seminare care au inclus măsuri concrete de sensibilizare în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă. De asemenea, tinerii din 30 de instituții de învățământ au fost informați despre legislaţia muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectorii de muncă au informat cetăţenii despre prevederile legislaţiei muncii în vigoare la Târgurile locurilor de muncă, organizate şi desfăşurate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă și în cadrul instruirii în domeniul muncii a cetățenilor, angajatorilor şi reprezentaţilor săi, a colaboratorilor din domeniul public.
De la începutul anului la inspecţiile teritoriale de muncă au fost înregistrate 252 contracte colective de muncă de la agenţi economici din ţară, de asemenea, au fost prezentate spre înregistrare statele de personal de la 18791 unităţi economice cu un efectiv de 284681 unităţi de personal.
Un alt scop rămâne incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. În rezultat, au fost vizitate 507 unităţi, iar pentru plasarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi la 51 unităţi au fost rezervate 153 locuri de muncă. În 61 unităţi activează 166 persoane cu dizabilităţi, iar la 31 unităţi se duce evidenţa cererilor de angajare a persoanelor cu dizabilităţi.
De asemenea, au fost comunicate 88 de accidente a lucrătorilor în câmpul muncii, cu 39 cazuri mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Menționăm că în trimestrul I al anului 2015 Inspectoratul de Stat al Muncii au supus monitorizării 1527 agenţi economici cu un număr de 54,3 mii salariaţi.
Doina Secrieru