Un bărbat de 70 de ani și-a împușcat mortal soția din gelozie
Un bărbat de 70 de ani va compărea pe banca acuzaților pentru omorul intenționat al soției, în vârstă de 47 de ani. Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Centru, a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a bărbatului în judecată.
Potrivit probatoriului, crima a avut loc în seara zile de 2 aprilie 2020, la domiciliul acestora din centrul capitalei.
După ce au luat împreună cina, femeia a ieșit în curte. La scurt timp, bărbatul a ieșit să o caute însă a surprins-o în timpul unei conversații intime cu un alt bărbat pe rețelele de socializare. Într-o criză de gelozie, inculpatul a luat arma de model ”Maverick 88”, pe care o deținea legal și a efectuat o împușcătură în pieptul soției, care a decedat pe loc.
Fiind reținut și audiat, bărbatul și-a recunoscut vina.
Pentru această infracțiune, legislația prevede închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viaţă.
Doina Secrieru