Două rapoarte de audit financiar ale CCRM au fost examinate de CCFP

Două rapoarte de audit financiar ale CCRM au fost examinate de CCFP

Comisia de control al finanțelor publice (CCFP) a examinat, în cadrul ședinței din 29 iulie curent, două rapoarte de audit financiar, aprobate de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) în anul 2020.

Viorel Chetraru, vicepreședintele CCRM, Vasile Moșoi, șeful Direcției generale de audit IV, precum și echipa de audit au prezentat principalele constatări și recomandări ale Raportului auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) încheiate la 31 decembrie 2019, aprobat prin Hotărârea CCRM nr.23 din 25.06.2020.

Curtea de Conturi anual efectuează auditul financiar al rapoartelor ministerelor privind executarea bugetelor în anul bugetar încheiat, inclusiv și în cadrul MEI. Urmare a auditului efectuat, rapoartele financiare consolidate, supuse auditului, cu excepția efectelor care au servit drept bază pentru opinia formulată, oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cerințele normelor de contabilitate și de raportare financiară aplicate în sistemul bugetar.

Concomitent, potrivit auditului, recomandările, înaintate anterior MEI de către CCRM, au fost realizate la un nivel de numai 62%. În context, ca urmare a neimplementării de către ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a recomandării, prin care aceasta urma să corecteze și să raporteze corespunzător veniturile anticipate (aferente încasării în anul 2018 a garanțiilor de bună execuție a angajamentelor contractuale nesoluționate), acestea nefiind corectate, au fost prezentate repetat eronat și în rapoartele financiare consolidate încheiate la 31 decembrie 2019, fiind diminuată valoarea lor cu 211,4 mil. lei. Totodată, a fost raportat eronat și rezultatul financiar, fiind majorată valoarea lui cu aceiași sumă. Astfel, probele de audit au fost suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia cu rezerve.

Raport integral
Detalii privind Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Apărării (MA) încheiate la 31 decembrie 2019, aprobat prin Hotărârea CCRM nr.27 din 30.06.2020 au fost comunicate de Andrei Munteanu, membru al CCRM, Angela Curchin, șeful Direcției metodologie și audit, precum și de membrii echipei de audit.

Menționăm că, Curtea de Conturi a exprimat opinie cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale MA, încheiate la 31.12. 2019. Temei pentru opinia modificată au constat un șir de deficiențe, constatate de audit, cum ar fi:
•    supraevaluarea grupei de conturi 721 ”Rezultatului financiar din anul curent” cu 324 mil. lei, situație determinată de recunoașterea eronată a veniturilor în sumă de 368,8 mil. lei și a cheltuielilor în sumă 44,8 mil. lei;
•    subevaluarea grupei de conturi 723 ”Corectarea rezultatelor anilor precedenți” cu 128.21 mil. lei, cauzată de faptul că, ministerul aplică eronat contul de corectare, fiind înregistrate operațiuni aferente perioadei curente;
•    supraevaluarea grupei de conturi 722 ”Rezultatului financiar al instituției din anii precedenți” cu 195.8 mil. lei, situație condiționată de denaturarea rezultatului curent și corectărilor rezultatelor anilor precedenți;
•    subevaluarea grupei de conturi „Terenuri” cu 73,2 mil. lei, cauzată de faptul că, MA nu a determinat valoarea de recunoaștere a 12 terenuri, în conformitate cu Legea nr.1308 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului din 25.07.1997;
•    supraevaluarea grupei de conturi „Uzura mijloacelor fixe” cu suma uzurii calculate pentru tehnica militară, deși, aceasta nu poate fi cuantificată cu precizie.

De asemenea, auditul a fost limitat în confirmarea valorii aportului MA în capitalul social a două întreprinderi de stat (Î.S.) în sumă de 22,9 mil. lei, deoarece MA nu deține lista exhaustivă a bunurilor transmise întreprinderilor fondate.

Raport integral 

Doina Secrieru

Share