Slusari, despre frauda bancară: „Frica noastră este ca dosarele acestea să nu fie puse iar la murat”
Ancheta privind furtul miliardului a fost mimată până în 2019. Declarația a fost făcută de deputatul Alexandru Slusari, fost președinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind frauda bancară, în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.
Alexandru Slusari a spus că a obținut Raportul Kroll 2 înainte cu 3 săptămâni de pregătirea Raportului Comisiei.
„În acesta era descris foarte clar interesele fiecăruia, figurau și alte persoane în afară de Șor. Imediat ce am primit Raportul Kroll, l-am făcut public. În Procuratura Anticorupție investigația a fost dusă pe pistă greșită intenționat. Raportul Kroll 2 a fost pus la dispoziția lor în martie 2018. Reacție nu a fost nimic. Ceva a început să se miște în august 2019, când a venit alt Procuror General. Primul lucru care l-a făcut Robu a fost să unească toate dosarele în unul singur. S-a făcut grup special pentru investigarea subiectului miliardului. Concluziile noastre au fost corecte. Nu știu de ce nu sunt investigate situațiile din 2013, de ce nu se investighează situația cu Candu și Leancă din 2014. Frica noastră este ca dosarele acestea să nu fie puse iar la murat”, a spus Alexandru Slusari.
Deputatul socialist Adrian Lebedinschi, fost membru în Comisia de anchetă, a menționat că există deosebiri între ce se întâmpla atunci și ce se întâmplă acum cu investigația.
„Nimeni nu avem acces la materialele cauzei sau ce acțiuni se efectuează. Ar fi bine să fim atrași ca și experți care au fost în Comisie, în cadrul examinării cauzei sub semnătura de a nu divulga informațiile. Procuratura cred că va evita implicarea politicienilor în proces și ar fi bine să avem mulți specialiști care ar putea să se expună pe acest subiect”, a spus Adrian Lebedinschi.
Cristina Parfeni