Un inspector vamal s-a aflat în două funcții contrar legislației
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința unui inspector vamal din cadrul Postului vamal Giurgiulești pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.
Conform materialelor acumulate în cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că, în perioada 2008-2020, subiectul vizat s-ar fi aflat în mai multe funcții publice cu statut special în cadrul Serviciului Vamal, fără ca să renunțe la calitatea de asociat unic și administrator al unui SRL.
În situația dată, subiectul vizat a admis încălcarea prevederilor legale prin faptul că nu și-a soluționat în termen starea de incompatibilitate, și anume renunțarea la una dintre cele două funcții deținute.
Pe cauza dată, dacă actul emis va rămâne definitiv, ANI va sesiza Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru demiterea din funcție a subiectului vizat.
Totodată, acestuia i se va aplica interdicția de a mai ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani.
Persoana vizată ar putea fi înscrisă și în Registrul interdicțiilor al ANI.
Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contecios administrativ.
Mihaela Rotari