Mișcarea Politică „UNIREA” invită PUN repetat să adere la mișcare și să desemneze un sigur candidat unionist la prezidențiale

Mișcarea Politică „UNIREA” invită PUN repetat să adere la mișcare și să desemneze un sigur candidat unionist la prezidențiale

Mișcarea Politică „UNIREA” (MPU) invită Partidul Unității Naționale (PUN) la discuții privind desemnarea unui singur candidat unionist pentru scrutinul prezidențial, ce va avea loc la 1 noiembrie curent, transmite OFICIAL.

Totodată, MPU invită repetat PUN să adere la MPU, în vederea consolidării curentului unionist din Basarabia.

„Procesul de unificare a forțelor unioniste continuă în ultimele luni prin aderarea la MPU a mai multor asociații obștești cu profil unionist. De asemenea s-au integrat în structura civică a MPU zeci de personalități marcante din diferite domenii de activitate. Studiind cu acribie profilul partidelor din Republica Moldova și scopurile lor statutare și programatice am constatat că pe lângă cele cinci partide constituente ale MPU doar Partidul Unității Naționale (PUN) își mai asumă dezideratul Unirii, alte partide au renunțat direct sau indirect, explicit sau disimulat, la acest obiectiv politic central”, se spune într-un comunicat de presă al MPU.

Liderii MPU vor contacta, astăzi, liderii PUN în vederea stabilirii unui dialog constructiv în acest sens.

Cristina Parfeni

Share