Anul 2020 – Anul Lucrătorului Medical în Republica Moldova
Având în vedere rolul substanțial al sănătății în viața fiecărui om și apreciind efortul sporit al personalului medical în lupta contra pandemiei de COVID-19, Președintele Igor Dodon a semnat astăzi un decret prin care a declarat anul 2020 – Anul Lucrătorului Medical în Republica Moldova, informează OFICIAL.
De asemenea, a instituit Comisia națională pentru desfășurarea acțiunilor consacrate Anului Lucrătorului Medical din care fac parte renumiți medici din țara noastră, deputați, membri ai guvernului, ai Președinției și conducători a mai multor instituții medicale, care urmează să elaboreze până la 10 iunie un program complex în acest sens.
„Țin să menționez că deja au fost lansate mai multe inițiative de susținere a sectorului medical, printre care, cea de dublare a salariilor pentru toți lucrătorii medicali, înmînarea Diplomei de Onoare a Președintelui Republicii Moldova celor mai bune cadre medicale, pe parcursul a 2 luni, Guvernul a alocat suplimentar în sistemul de sănătate pentru lupta cu pandemia 54,4 mln lei din bugetul de stat și 55,6 mln de lei din fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală etc.
Totodată, reiterez necesitatea perfecționării politicilor de stat îndreptate spre îmbunătățirea condițiilor de muncă și asigurarea statutului social înalt al lucrătorilor medicali în țara noastră. Sănătatea națiunii noastre este primordială, în special în aceste timpuri dificile, iar oamenii care activează în sectorul sănătății, trebuie să primească atenția cuvenită” – a subliniat șeful statului.
Cristina Gurez