Declarație: „Ne-am fi dorit un plan de acțiuni cum s-a intrat în carantină și ce facem în timpul apropiat”
Republica Moldova nu are probleme cu ajutoarele venite din exterior, problema este în transparență și felul cum sunt distribuiți banii. De această părere sunt vicepreședintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Ilian Cașu și secretarul general al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Festescu, care au participat la dezbateri publice organizate de agenția de presă IPN pe acest subiect.
Ilian Cașu a subliniat că donatorii vor ca ajutoarele să ajungă la cetățeni, nu să creeze controverse politice. „PN este reprezentant la nivel local, este o enormă povară când centrul coordonează totul. PN oficial a mulțumit celor care au acordat ajutor țării noastre. Această guvernare intermediază ajutoarele între donatori și cetățeni. Suntem convinși că donatorii ar vrea ca ajutoarele să ajungă la cetățeni pe frontul COVID-19, nu să creeze controverse politice. În țară plouă cu ajutoare și donații, iar în spitale lipsește elementarul. Întrebarea care și-o pun cetățenii este unde dispar acele consumabile, banii? Am văzut că unele Ambasade nu donează bani și îi înțeleg perfect. În viziunea PN, noi nu avem probleme de unde vin aceste ajutoare, noi vedem problema în modul fraudulos, lipsă de transparență în faptul cum sunt distribuiți banii”, a spus Ilian Cașu.
Alexandru Festescu a fost de acord cu părerea contra-vorbitorului său. „Ajutoarele vin pentru a ajuta cetățenii și nu structurile statului. Cetățenii nu prea simt acest ajutor, ținând cont că suntem în preajma unor exerciții electorale, actorii politici de la guvernare fac ceea ce știu mai bine: să-și consolideze pozițiile politice pe anumite segmente. Este nevoie de unire pe interior. În situația creată avem mult PR politic decât campanii de comunicare. PLDM s-a implicat la nivel local acolo unde are aleși locali. Aceștia au multe responsabilități, dar nimic resurse. Ne-am fi dorit un plan de acțiuni cum s-a intrat în carantină și ce facem în timpul apropiat”, a spus Alexandru Festescu.
Cristina Parfeni