Deputatul Năstase s-a adresat Premierului Chicu
Deputatul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Vasile Năstase a trimis, astăzi, o interpelare pe numele Prim-ministrului, pentru a afla în detaliu care este situația cu rezerva de grâne a țării, cine și în ce condiții exportă grâul în străinătate, care erau stocurile la sfârșitul lui 2019 și ce avem acum în hambare, transmite OFICIAL.
Potrivit lui, interpelarea corespunde situației în care în spațiul public au apărut informații privind intensificarea exportului de cereale, în special de grâne din Republica Moldova, inclusiv prin portul Giurgiulești. „Primul semnal a venit de la Căușeni, de unde zeci de camioane încărcau și transportau zilele trecute cerealele de la elevator, mai apoi de la Giugiulești, unde s-au creat cozi de automobile încărcate cu cereale”, se spune într-un comunicat de presă.
Deputatul Vasile Năstase subliniază că, „deoarece traversăm o perioadă economică nefastă, legată de epidemia COVID 19, deoarece anul agricol 2020 este unul extrem de complicat, marcat de o secetă devastatoare, rezervele de cereale sunt absolut necesare țării, ele constituind un element cardinal al securității alimentare a statului”.
Cristina Pendea