Platforma DA cere CSE să emită o dispoziție privind acordarea ajutorului de șomaj deținătorilor de patentă
Platforma Demnitate și Adevăr susține că, este extrem de îngrijorată și consternată de lipsa totală de protecție socială a comercianților mici și a prestatorilor unor servicii care își desfășoară activitatea în baza patentelor de întreprinzător, informează OFICIAL.
În cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari a spus că, aceasta categorie de antreprenori a fost lovită dur după sistarea activității tuturor piețelor și a unităților de prestare a serviciilor la mijlocul lunii martie curent în condițiile pandemiei.
„În prezent peste zece mii de patentari și familiile acestora practic sunt lipsiți de orice sursă de existență și mulți dintre ei la propriu nu au ce mânca. Deja este viral cazul familiei care și-a anunțat copilul că pune pe masă ultima bucățică de pâine. Situația în care s-au pomenit categoriile de cetățeni menționate și familiile lor este cu atât mai alarmantă cu cât se pare că starea de urgență nu va fi ridicată prea curând, evoluția actuală, încă nefastă, a situației epidemiologice în Republica Moldova fiind certă. Încă la 19 martie curent Platforma DA a înregistrat o inițiativă legislativă privind alocarea în perioada stării de urgență a indemnizațiilor sociale lunare pentru deținătorii de patente de întreprinzător în mărime de 50% din salariul mediu brut pe economie. Cu regret, propunerea noastră nu a fost luată în considerație de guvernarea actuală. Mai mult ca atât, nici legea privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență, nici decizia Comisiei pentru Situații Excepționale din 10 aprilie 2019 nu cuprinde categoria patentarilor în contextul acordării indemnizației de șomaj în valoare de 2775 lei. Această indemnizație de șomaj este egală cu salariul minim în sectorul real al economiei și este firesc ca de ea să beneficieze și categoria respectivă de antreprenori, pentru că în afară de plata pentru patentă ei achită în avans contribuțiile de asigurări sociale și procură polițele medicale”, a precizat Slusari.
În context, Platforma DA cere imperios CSE să emită o dispoziție privind acordarea ajutorului de șomaj deținătorilor de patentă pentru perioada stării de urgență. „Această măsură neîntârziată trebuie luată pentru a asigura supraviețuirea familiilor lor, dar și în vederea anticipării unei revolte sociale cu consecințe imprevizibile ale miilor de comercianți ajunși la limita existențială. Platforma DA asigură populația și guvernarea că aceste cerințe imperative sunt îndreptate spre ameliorarea situației de penurie în care au ajuns oamenii din cauza pandemiei și reprezintă atitudinea constructivă pe care continuăm să o avem față de eforturile societății de a atenua impactul negativ al situației epidemiologice din țară”, a mai spus Slusari.
Andriana Cheptine