Ultimele informații de la Ministerul Sănătății privind infecția Coronavirus

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat informațiile actualizate privind infecția Coronavirus în Republica Moldova, informează OFICIAL.

Potrivit ministrei, la acest moment, rămân a fi confirmate în total 49 cazuri de Coronavirus în țara noastră. Dintre care 28 cazuri sunt de import, iar 21 – cu transmitere locală (Chișinău, Soroca, Hâncești).

Totodată, Dumbrăveanu a anunțat că 7 persoane din cele infectate cu Coronavirus sunt în stare gravă stabilă.

Referindu-se la numărul de teste aplicate pacienților, ministra a spus: „În comparație cu alte state, noi aplicăm testele pentru toate cazurile, atât pentru pentru persoanele suspecte, cât și chiar la însănătoșirea persoanei”, a declarat Dumbrăveanu.

Prin urmare, ministra a mai anunțat și despre lansarea unei platforme online, care va reflecta situația la zi cu privire la infecția Coronavirus.

Mihaela Conovali

Share