Dodon: „Suntem în fața unei provocări importante ca popor”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a comunicat că ședința de astăzi cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul, Ion Chicu, a fost dedicată în întregime acțiunilor privind prevenirea răspândirii coronavirusului, informează OFICIAL.

 Igor Dodon a declarat că au discutat ultimele evoluții și a făcut mai multe solicitări instituțiilor.

„În ceea ce privește modul în care au acționat autoritățile este devreme să dăm calificative, suntem la începutul crizei, situația este ținută sub control, iar autoritățile fac un efort maxim pentru a depista orice persoană care a interacționat cu pacientul confirmat deja cu coronavirus. Am văzut cu toții că situația a scăpat de sub control în țări mult mai avansate și cu dotări logistice mult mai bune ca ale noastre, în special Italia, de unde vine și cazul nostru confirmat. Însă, chiar și acolo se consideră că autoritățile își fac treaba și sunt sprijinite în lupta lor cu acest virus. A crescut numărul de cazuri în mod alarmant și în țările vecine, era de așteptat ca țara noastră să nu fie ocolită și trebuie să fim realiști și să ne așteptăm la noi cazuri, la apariția cărora să se reacționeze însă prompt și în conformitate cu recomandările OMS”, a precizat el.

Totodată, șeful statului a venit cu un mesaj către societate, dar și către politicieni. „Lupta cu coronavirusul nu este a unei singure persoane sau a unui partid, dar este a întregii țări. Fiecare dintre noi putem să contribuim la limitarea răspîndirii virusului și este un fals total să ne imaginăm că, Guvernul de unul singur va putea duce această luptă care depinde de responsabilitatea fiecărui cetățean în parte. Autoritățile au zona lor importanță de responsabilitate, dar dacă cei care se întorc din Italia sau alte țări afectate nu se prezintă la medic, nu respectă solicitările autorităților, răspândirea virusului nu va mai putea fi controlată așa cum se cuvine. De aceea, fac apel la maximă responsabilitate și sinceritate din partea fiecărei persoane care vine din zonele afectate sau are simptome asociate virusului. Sunați de urgență medicul, nu puneți în pericol viețile apropiaților voștri și a numeroase persoane cu care interacționați! Regretele nu o să mai ajute pe nimeni după ce o să constatați cîți oameni ați pus în pericol pentru că nu ați făcut un gest elementar, acela de a suna medicul”, a spus șeful statului.

În acest context, Igor Dodon a atenționat toate persoanele care, prin comportamentul lor lipsit de responsabilitate, pun în pericol sănătatea și viața altor cetățeni.

„Vor răspunde în fața legii, vor plăti amenzi, dar pot fi sancționați și în alt mod dacă se va dovedi că, prin ceea ce au făcut cu bună știință, fără a informa autoritățile, au generat noi îmbolnăviri și, Doamne ferește, eventuale decese. Același mesaj de responsabilizare în fața legii este adresat și funcționarilor, să-și facă datoria cu maxim de profesionalism și să nu permită acțiuni care pot duce la răspândirea virusului. Am cerut deja autorităților să manifeste maximă fermitate cu cei care nu respectă regulile, se poate ajunge până la izolare forțată a celor care refuză să facă acest lucru de bună voie și pun în pericol populația. La fel ca în cazul Italiei, României sau a altor țări, putem ajunge la luarea unor măsuri de izolare încă de la graniță, dacă nu sunt respectate regulile privind prevenirea răspândirii virusului. E o situație alarmantă și nu excludem că vom fi nevoiți să luăm unele măsuri speciale, pentru că rolul nostru este de a proteja populația în întregime, de a-i ajuta pe cei care se adresează pentru ajutor la medic, nu de a-i menaja pe cei care induc în eroare autoritățile și contribuie la răspândirea virusului”, a precizat el.

Într-o altă ordine de idei, Igor Dodon s-a adresat tuturor companiilor care, prin activitatea lor, furnizează produse care ajută la combaterea contaminării cu noul virus.

„Fie că vorbim de farmacii, companii care vând dezinfectanți sau alte tipuri de companii. Fac apel la decență și solidaritate cu cetățenii, nu încercați să vă îmbogățiți pe seama oamenilor speriați, nu măriți nejustificat prețurile, fiți pur și simplu oameni simpli, înainte de a fi oameni de afaceri. O să fie apreciat un astfel de comportament în primul rând de clienții voștri, cetățenii care azi au nevoie de sprijinul vostru. Chiar astăzi voi avea discuții cu cei din MAI, Fisc și alte instituții, ca în perioada imediat următoare să înceapă controale masive pentru a depista acțiunile speculative. Dacă unii cred că legislația actuală nu poate sancționa aceste acțiuni speculative, o să facem legi suplimentare în regim de urgență pentru aceste fapte”, a spus el.

În final, Igor Dodon a lansat apel la calm. „Panica trebuie evitată, ea nu face decât să agraveze lucrurile. Noi nu suntem într-o situație gravă și putem nici să nu ajungem în această situație, dacă ne păstrăm calmul și acționăm rațional, respectând regulile comunicate de autorități. Totodată, este important să manifestăm grijă și compasiune, înțelegere deplină față de persoanele la care ar putea fi confirmat coronavirusul, față de persoanele aflate în carantină, să le respectăm pe deplin toate drepturile și să le ajutăm să se facă bine cât mai repede. Este un moment în care suntem în fața unei provocări importante ca popor și sper că solidaritatea noastră va fi primul vaccin important împotriva coronavirusului!”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine

Share