Recrutau tinere din Moldova, România și Ucraina și le transportau în Israel. Coordonatorul – o cetățeană din Moldova

Recrutau tinere din Moldova, România și Ucraina și le transportau în Israel. Coordonatorul – o cetățeană din Moldova

Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au efectuat două percheziții în municipiul Chișinău, la domiciliile membrilor unei grupări internaționale, care recrutau tinere din Moldova, România și Ucraina, pe care le transportau în Israel, pentru practicarea prostituției.

În cadrul perchezițiilor desfășurate la sfârșitul lunii februarie curent, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, purtători de informație, carnete, dar și înscrisuri de ciornă. Toate acestea vor servi ca mijloace de probă la investigarea activității criminale a grupării. Astfel, în urma acestor și altor măsuri procesual-penale, oamenii legii au contracarat transportarea în Israel a tinerelor din Moldova, România și Ucraina, pentru practicarea prostituției.

La această etapă, au fost identificate două tinere recrutate, cu vârste de 22 și 25 de ani, din Chișinău. Acestea, însă, nu au fost exploatate, așa cum investigarea activității grupării a fost declanșată la denunțul uneia din acestea, care a sesizat autoritățile despre propunerea pe care a primit-o de la unul din membrii grupării, care venise la ea în salon, să-și facă manichiura.

Membrii grupării sunt trei persoane originare din Moldova, iar în urma măsurilor procesual-penale suplimentare, au fost obținute informații cu privire la alți doi membri din Israel. În activitatea lor criminală, aceștia aveau roluri bine determinate, care țineau inclusiv de popularizarea pe internet a ofertelor de practicare a prostituției în Israel, transportare a tinerelor din cele trei țări, dar și de coordonare a întregii activități criminale. Membrii grupării sunt cercetați în calitate de bănuiți pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, care potrivit legii se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la patru la șapte ani.

Coordonatorul grupării este o cetățeană din Moldova cu vârsta de peste 60 de ani, care-și recunoaște vina și cooperează cu autoritățile în investigarea acestei activități criminale. Alți doi cetățeni, membri ai grupării, sunt un bărbat și o femeie, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani.

Mihaela Rotari

Share