„Moldsilva” are director nou
Dumitru Cojocaru a fost numit în funcția de director al Agenției „Moldsilva”, desemnat în urma unui concurs organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Acesta a fost prezentat colectivului agenției, astăzi, în cadrul unei ședințe, la care a participat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, transmite OFICIAL.
„Noul director desemnat are o experiență de muncă în domeniul administrării fondului forestier și administrației publice, de peste 35 de ani, deține capacități în domeniul managementului forestier, management financiar, precum și este un bun coordonator al activității organizațiilor. Domnule director, mult succes și realizări pe potriva așteptărilor cetățenilor”, a subliniat ministrul Ion Perju, în cadrul ședinței de prezentare a noului directorului.
Dumitru Cojocaru a mulțumit pentru apreciere și a dat asigurări că va depune maxim efort pentru a îmbunătăți starea activităților întreprinse în păduri, a terenurilor degradate, a perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole, a scoate în evidență prioritățile ce țin de sectorul forestier și a întreprinde acțiuni concrete în acest sens.
Noul director a absolvit Institutul Silvico-tehnic din orașul Voronej, Federația Rusă în anul 1980, apoi în 1996 a fost instruit la Școala superioară de management din orașul Celle, Germania, este licențiat în drept economic. Pe parcursul anilor a deținut mai multe funcții, acumulând o experiență de muncă în domeniu de peste treizeci și cinci de ani. Anterior, a deținut funcții în domeniului turismului și serviciilor hoteliere, administrației publice centrale și locale și administrării fondului forestier de stat.
După prezentările de rigoare, ministrul a făcut un schimb de informații și opinii cu angajații Moldsilva despre principalele probleme din sector, despre potențialul suport necesar pentru redresarea situației în domeniu, precum și despre acțiunile principale ce vor îmbunătăți imaginea instituției.
Cristina Pendea