Primarul capitalei: Am cerut conducerii S.A. Apă Canal și responsabililor de proiectul de reabilitare a Stației de Epurare să se mute de luni să lucreze la Stație
Primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban, a inspectat astăzi Stația de Epurare a apelor uzate din capitală pentru a vedea la ce etapă se află reabilitarea stației, informează OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Ion Ceban a scris că a constatat că, doar 25% din lucrările necesare au fost finisate, dar nu 80 la sută, cum era prognozat în această perioadă, potrivit contractului.
„Iar lucrările de la stația de pompare, elementul cheie pentru întreaga funcționalitate a stației sunt în realizate în proporție de doar 5%. Firmele câștigătoare, două la număr, au fost alese dintr-o listă de 15 companii, participante la licitație. Consorțiul câștigător, PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT GmbH & LUDWIG PFEIFFER Hoch-und Tiefbau GmbH & Co. KG, urmau să efectueze lucrări de peste 24 de milioane de euro în decurs de 900 de zile, iar luna limită este iulie 2020. În prezent reprezentanții companiilor nu au putut spune clar 3 motive, de ce lucrările nu au fost realizate în termen. Astfel, am cerut conducerii S.A. Apă Canal Chișinău și responsabililor de proiectul de reabilitare a Stației de Epurare să se mute de luni să lucreze la Stație sau, în caz contrar dacă nu se descurcă, să își dea demisia. Poate așa se vor mișca lucrurile mai repede. Că din birourile din centrul orașului poate nu se vede situația?”, a scris Ceban.
Potrivit lui, în paralel a cerut, ca în termen de 2 săptămâni, să îi fie prezentate toate lucrurile ce țin de activitatea laboratorului. „Vara nu este departe, iar aceste companii au tupeul să ceară 3 mln. de euro supra cost pentru ceea ce se întâmplă aici. Totodată, tot astăzi am dispus ca pe teritoriul Stației de Epurare vor fi instalate camere de supraveghere pentru a o monitorizare maximă a celor petrecute pe teritoriu în viitorul apropiat”, a mai scris Ceban.
Cristina Pendea