Problemele la obținerea permiselor de conducere – discutate la Guvern
Prim-ministrul Ion Chicu a prezidat o ședință de examinare a problemelor semnalate de cetățeni în procesul de susținere a probelor pentru obținerea permisului de conducere auto. La ședință au participat conducători ai ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Servicii Publice, Centrului Național Anticorupție și Cancelaria de Stat.
Conducerea ASP a informat premierul despre măsurile întreprinse pe parcursul lunii decembrie menite să elimine acțiuni precum înregistrarea falsă, care crează rânduri artificiale. Încă o problemă semnalată de conducerea ASP este calitatea instruirilor oferită de școlile auto. Informația prezentată de ASP arată că un aplicant susține proba practică în mediu de 3 ori.
Secretarul de Stat al MEI, Iulian Postică, a propus un mecanism de evaluare a competenței școlilor auto sub forma unui clasament, în fruntea căruia să fie plasate școlile ai căror absolvenți susțin cel mai bine probele de examinare.
În finalul ședinței, premierul Chicu a dispus crearea unui grup de lucru pentru examinarea problemei calității pregătirii candidaților care să implice responsabili de la MEI, ASP, MECC, MAI și CNA. Grupul de lucru va examina oportunitățile de îmbunătățire a programului de operare aplicat în prezent de ASP, modalitatea de acreditare a școlilor auto și un mod de evaluare a performanței conducătorilor centrelor de examinare.
Doina Secrieru