Federația Rusă, Turcia… Agenda lui Dodon pentru următoarea perioadă!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, în cadrul unor declarații de presă, a oferit detalii privind agenda sa de lucru, informează OFICIAL.

În acest fel, șeful statului are preconizată, în perioada 19-20 decembrie, o vizită în Federația Rusă. Ce ține de întrevederi, Dodon se va vedea cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin, Patriarhul Chiril, dar și cu oficiali.  

Totodată, Dodon a comunicat și despre alte întrevederi. „La fel va avea loc ședință neformală a liderilor CSI, cât și ședința neformală a liderilor țărilor Uniunii Euroasiatice”.

În același timp, șeful statului s-a referit la un protest din fața Președinției cu privire la expulzarea profesorilor turci din țara noastră, subiect care va fi discutat cu Erdogan, potrivit lui Dodon. „Am primit invitația din partea domnului Erdogan – de a merge în vizită oficială pentru data de 30 decembrie la Ankara. Sunt șanse mari că, până la sfârșitul lunii decembrie, eu voi fi la Ankara. Voi aborda și acest subiect”, a conchis Dodon.

Mihaela Conovali

Share