Chironda: „Legea nu specifică atribuțiile unui Viceprimar. Cînd am aceptat mandatul, am stabilit că imi asum un domeniu”
Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, în cadrul unei postări, s-a referit la atribuțiile sale în cadrul Primăriei, informează OFICIAL.
„Legea nu specifică exact care sunt atribuțiile unui Viceprimar. Primarul, printr-o dispoziție a sa, acordă domeniu de responsabilitate și atribuții unui viceprimar în măsura care consideră el necesară. Cînd am aceptat mandatul de Viceprimar, am stabilit cu Primarul General că imi asum un domeniu clar de activitate: Urbanism și Mobilitate urbană”, scrie Chironda.
În același timp, el adaugă: „Și o serie de priorități foarte concrete:
1. Elaborarea documentației noi de urbanism și implementarea sistemului GIS în Direcția Arhitectură.
2. Modernizarea și eficientizarea transportului public municipal.
3. Reabilitarea infrastructurii pietonale (trotuare) și inițierea implementării infrastructurii pentru biciclete.
4. Reabilitarea și modernizarea scuarurilor și spațiilor publice urbane.
Totodată, el s-a referit și la alte aspecte. „În ceea ce privește construcțiile ilegale/semilegale au am o singură pîrghie – pot să inițiez retragerea autorizației de construcție, dacă există prescripția respectivă de la Agenția pentru Supraveghere Tehnică. Disputele cu caracter juridic în construcții (încălcările de lege, dosarele în instanță) țin de domeniul de activitate a Viceprimarului pe domeniu juridic, dl. Ilie Ceban și a Direcției Juridice a Primăriei. Domeniul social (problemele din spitale, grădinițe, școli, asistență socială și alte obiective și activități municipale cu caracter social) este coordonat de doamna Viceprimar Angela Cutasevici. Ambii colegi deja au inițiat procedurile necesare pentru intervenții în problema construcțiilor ilegale, fiecare în domeniul de care este responsabil, fapt pentru care le mulțumesc mult”.
Prin urmare, Chironda spune: „Eu vreau și sunt gata să răspund pentru actele semnate și contrasemnate de mine începînd cu 20 noiembrie 2019. Nu pot și nu este corect să răspund pentru semnăturile și acțiunile dlor. Grozavu, Chirtoacă, Gamrețchi și altor oameni care au încălcat legea începînd cu anii 1990. Pentru toate ilegalitățile funcționarilor precedenți eu am o singură cale legală: să fac demersuri și sesizări către CNA și procuratură și să inițiez anchete de serviciu. Eu voi face tot ce imi permite legea și atribuțiile de serviciu ca să depășim problema construcțiilor haotice și ilegale din oraș. Sunt deschis să comunic și să colaborez cu societatea civilă ca să facem clarificare și responsabilizare în domeniul construcțiilor”.
Viceprimarul mai adaugă că: „În acest sens am inițiat crearera unei Comisii de examinare a construcțiilor problematice, care va examina fiecare caz în parte și va veni cu recomandări și propuneri de intervenție pentru fiecare șantier sau clădire. De asemenea, pînă Vineri, 13 decembrie, am stabilit cu Viceprimarii Cutasevici și Ceban că Direcția Generală Învățămînt va pregăti dosarele pentru toate cazurile de construcții ilegale pe teritoriul grădinițelor și școlilor municipale și le va depune la procuratură și în instanța de judecată cu solicitarea aplicării măsurilor necesare (evacuare, conservare, demolare). Așa prevede cadrul legal al RM. Doar instanța de judecată poate dispune demolarea unei construcții neautorizate. Este mult de lucru în soluționarea problemelor create în trecut și vom depune efort maxim ca să le depășim. În același timp, trebuie să ne focusăm pe soluții pentru viitor, ca astfel de cazuri să fie imposibil să se mai repete”, a conchis Viceprimarul.
Doina Secrieru