Prim-ministrul a inspectat activitatea postului vamal Criva. Ce i s-a comunicat

Prim-ministrul a inspectat activitatea postului vamal Criva. Ce i s-a comunicat

În cadrul vizitei de lucru în nordul țării, Prim-ministrul Ion Chicu a mers în inspecție la postul vamal Criva, de la frontiera cu Ucraina, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, la fața locului au fost prezenți șeful interimar al Serviciului Vamal, Sergiu Burduja, dar și șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza.

„Responsabilii au informat Premierul că în zilele de weekend și, în special, în ajunul sărbătorilor de iarnă, la postul vamal se atestă un flux sporit de pasageri. Pentru a fluidiza traficul, în aceste perioade, se crește numărul de angajați și se utilizează toate pistele de trecere, indiferent de destinația acestora. Premierul a solicitat angajaților să asigure pe deplin funcționalitatea punctului de trecere, fără a pune presiune pe cetățenii care se reîntorc acasă, turiștii, dar și agenții economici exportatori de mărfuri. Ion Chicu s-a mai interesat de durata în care agenții economici din cadrul ZEL Bălți trec postul vamal, atât la import, cât și la export. Prim-ministrului i s-a comunicat că pentru facilitarea activității întreprinderilor, aceștia, dar și alți agenți economici sunt asigurați cu un coridor verde atunci când trec frontiera”, se spune comunicat.

Potrivit lor, Premierul a discutat și cu oamenii care în acel moment traversau frontiera de stat, care s-au arătat satisfăcuți de modul de organizare a procesului de traversare a hotarului în acest punct comun de control.

78627076_1361220144066589_281969207187341312_n

79133589_2405615392882567_2831532712592932864_n

79294400_2423242164670537_2692957220580098048_n

Andriana Cheptine

Share