Șeful Poliției de Frontieră, la discuții cu Agentul special în Investigații Penale Internaționale din cadrul Ambasadei SUA în România

Șeful Poliției de Frontieră, la discuții cu Agentul special în Investigații Penale Internaționale din cadrul Ambasadei SUA în România

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, la 3 decembrie curent, a avut o întrevedere cu Agentul special în Investigații Penale Internaționale din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Giovanna Cavalier, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), informează OFICIAL.

În cadrul întrevederii, a fost salutat nivelul excelent al relaţiilor moldo-americane, caracterizate printr-o conlucrare strânsă pe diferite segmente de activitate frontalieră, precum și buna cooperare în cadrul proiectelor de asistență externă. Astfel, domnul Rosian Vasiloi a evidențiat rolul special pe care partenerii americani îl au în dezvoltarea instituțională, cu precădere în dezvoltarea infrastructurii Poliției de Frontieră, cât și pregătirea polițiștilor de frontieră.

În acest context, s-a evidențiat disponibilitatea reprezentanților din cadrul Departamentului de Stat și al Serviciului Securitate diplomatică (DSS) al Oficiului Securității Regionale al Ambasadei SUA din București și reprezentanți ai Ambasadei SUA din Chișinău să ofere o sesiune de instruire pentru ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră din R. Moldova în detectarea documentelor de călătorie modificate și false.

Reprezentanța SUA a relevat, de asemenea, importanţa dezvoltării cooperării bilaterale şi a dat asigurare că toate inițiativele parvenite din partea Poliției de Frontieră vor fi analizate și unele se vor regăsi în planul de acțiuni comune pentru anii viitori.

În încheiere șeful Poliției de Frontieră a accentuat importanța menținerii și fortificării dialogului între părți, întrucât statul american rămâne a fi unul din partenerii de bază în dezvoltarea Poliției de Frontieră, fiind receptivi și deschiși spre conlucrare pe diferite nivele: operațional, tactic și strategic.

Cristina Gurez

Share