Deputații Blocului ACUM vor plafonarea „super pensiilor”: „Sunt peste 350 de persoane care au asemenea pensii”
Deputații Blocului ACUM, Dan Perciun și Mihai Popșoi, au prezentat două inițiative din pachetul legislativ „Pensii corecte pentru toți”. Este vorba despre plafonarea pensiilor mari și modificarea condițiilor de pensionare ale judecătorilor, transmite OFICIAL.
Mihai Popșoi a menționat că, prin acest pachet, se propune combaterea fenomenului „pensii speciale”. „Vrem să aducem mai multă echitate în sistemul de pensii. Mai mult de 500 mii cetățeni primesc pensii mai mici decât minimul de existență. Există pensii în R. Moldova mai mare de 100 mii lei și pensii speciale de 20 mii lei. Sunt peste 350 de persoane care au asemenea pensii. Inițiativele noastre vin să rezolve acest decalaj și să creeze condiții echitabile pentru toți”, a spus Mihai Popșoi.
Deputatul Dan Perciun a făcut o prezentare a celor două inițiative. „Prima inițiativă am numit-o „Plafonarea super pensiilor”. Vrem să instituim un plafon al pensiei pentru limita de vârstă de cel mult 5 salarii medii pe economie. În R. Moldova nu vor putea fi stabilite astfel pensii mai mari de 34 875 lei. Al doilea aspect ține de plafonarea părții salariului de pe care angajatorul ca plăti contribuții la asigurările sociale. Dacă cineva lucrează cu 70 mii lei, achită 8%.
A doua inițiativă este modificarea condițiilor de pensionare a judecătorilor, astfel încât să le apropiem de condițiile a oamenilor care urmează să se pensioneze. Un judecător se pensionează astăzi la 50 de ani. Este suficient să ai 12,5 ani în funcție și o vechime de muncă de 20 de ani. Pensiile lor nu se calculează contributiv, dar există cuantum între ultimul salariu. Vom majora numărul de ani care trebuie să-i petreacă un judecător în funcție. Ne propunem că pentru fiecare an muncit peste termenul de 20 de ani cuantumul să se majoreze cu 3%. Ne propunem de asemenea, să excludem îndemnizația de concediere, care la noi e de 150 – 200 mii lei, ceea ce nu se practică în alte părți”, a spus Dan Perciun.
Cristina Parfeni