Unioniștii sărbătoresc 101 ani de la Marea Unire la Alba-Iulia. Detalii

Unioniștii sărbătoresc 101 ani de la Marea Unire la Alba-Iulia. Detalii

A devenit deja o tradiție ca an de an, orașul Unirii din 1918, Alba-Iulia, să devină gazda celor care simt românește și își doresc să trăiască momentul istoric al reîntregirii. Și în acest an, de 1 decembrie 2019, la împlinirea a 101 ani de la Marea Unire din 1918, unioniștii își vor da mână cu mână și vor sărbători Unirea în inima Transilvaniei. 

Asociația „UNIREA-ODIP” pune la dispoziția tuturor celor care doresc să trăiască bucuria Unirii, transport organizat până la Alba-Iulia.

Plecarea va avea loc în seara zilei de 30 noiembrie, iar întoarcerea va fi pe data de 2 decembrie, în zori. Ca în fiecare an, ziua de 1 decembrie va fi marcată cu mare fast – marș al unirii, program artistic cu specific patriotic, dar și oaspeți de rang înalt.

„Atunci când vorbim despre Marea Unire din 1918, vorbim despre Alba-Iulia, orașul în care cu 101 ani în urmă, toate provinciile românești și-au dat mână cu mână și au devenit România Mare. Bucuria reîntregirii poate fi simțită în acest frumos oraș al Unirii. Iată de ce, îi invităm pe toți cei care simt românește, să vină cu noi”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.

Pentru mai multe informații, apelați 060 99 77 11, 060 99 77 22 sau 060 99 77 44.

Mihaela Rotari

Share