(INTERVIU) Valentin Eşanu: Mi-e teamă că, la un moment dat, sistemul şi-ar putea întinde tentanculele şi prinde în mrejele sale noua putere

(INTERVIU) Valentin Eşanu: Mi-e teamă că, la un moment dat, sistemul şi-ar putea întinde tentanculele şi prinde în mrejele sale noua putere

În cadrul unui interviu acordat pentru www.oficial.md, omul de afaceri Valentin Eşanu, Preşedinte al Asociaţiei deţinuţilor politici HELP, s-a referit la recenta sa vizită la APCE, la ceea ce l-a determinat să lupte cu fostul regim, la lupta cu oligarhia, dar şi la perspective.

O: Dle Eşanu, recent aţi participat la sesiunea APCE. Ce a determinat această vizită?   

V.E.: Participarea la sesiunea APCE a fost un pas firesc, care se încadrează în logica acţiunilor din ultimele luni. Ţin să amintesc că în luna iunie a anului curent eu, şi alte persoane din Moldova, am fost declaraţi de APCE deţinuţi politici. În luna septembrie, am creat o Asociaţie a deţinuţilor politici. Iar preocuparea APCE faţă de deţinuţii politici este una prioritară.

Apropo, la Strasbourg am avut fericita ocazie să-i întâlnesc și să le mulțumesc din suflet unora din membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care au semnat declarația scrisă nr.679 din 27.06.2019, prin care au cerut ferm noii guvernări să pună capăt practicilor represive ale regimului Plahotniuc și să restabilească în drepturi pe toți cei care au fost ținta persecuțiilor motivate politic.

Am menționat, că suntem pe drumul cel bun, deși încă multe lasă de dorit, în special problema celor persecutați de fostul regim, a cărui prezență se face încă simțită prin interpușii păstrați în funcții importante.

Realizez acum, cât de importantă este activitatea apărătorilor drepturilor omului pe internațional și mă bucur, că odată cu fondarea Asociației Help, voi putea contribui și eu, personal.

Apropo, am invitat o delegaţie a APCE să viziteze Republica Moldova. Detaliile acestei vizite le vom conveni ulterior.

O: Dle Eşanu, Dvs. personal, cum aţi ajuns să fiţi deţinut politic?    

V.E.: Pe lângă faptul că statutul meu de deţinut politic a fost recunoscut de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, oricine va examina cu atenţie calvarul prin care am trecut în anii în care la putere a fost regimul lui Vlad Plahotniuc se va convinge că sunt o victimă politică a fostei guvernări, inclusiv încarcerarea mea a avut la bază motive politice.

După cum bine ştiţi, începând cu anul 2013, eu am organizat mai multe proteste împotriva regimului oligarhic. E vorba de proteste în faţa Parlamentului, a unor misiuni diplomatice, în Piaţa Marii Adunării Naţionale etc. Cel mai cunoscut protest de acest fel e cel din 2014, pe care noi l-am numit convenţional „Moldomaidan”, dar şi cel în cadrul căruia am instalat corturi în PMAN. E clar că toate aceste proteste mă poziţionaseră ca şi pe o persoană incomodă regimului oligarhic.

De asemenea, cred că pe cei ce deţineau atunci puterea i-a deranjat enorm faptul că în 2014 am creat mişcarea socială „AntiOligarh”. Astfel, am lovit în cel mai dureros loc pentru ei şi evident că oligarhii de la putere nu puteau lăsa lucrurile să decurgă de la sine.

Tot în 2014 am susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia am venit cu dezvăluiri despre frauda de la „Metalferos”, companie de stat unde se furau anual 900 mil. lei. Atunci am pronunţat numele lui Plahotniuc, a lui Andronache şi evident urmările nu au întârziat să apară.

Totuși motivul real este că, începând cu 2016, am investit enorm în lupta cu regimul oligarhic pentru eliberarea țării de acesta. Am făcut-o sincer, fără a avea careva interese ascunse sau scopul de a obţine dividende politice. Am investit ca poporul să scape de Plahotniuc. Dar în august 2017, fiind scurgeri de informații de la persoana pe care o ajutam enorm, am fost reținut.

O: Care a fost motivaţia Dvs. personală de a lupta cu fostul regim?

V.E.: Eu chiar sunt un patriot înnăscut și vreau să trăiesc liber în țara mea. Toţi acei care mă cunosc pot să confirme acest lucru.  Niciodată nu mi-a fost frică să lupt pentru drepturile mele și mi-am dorit ca, prin exemplul meu, să-i mobilizez şi pe concetățeni să nu cedeze în fața dictaturii.

În al doilea rând, aş vrea să menţionez că am investit în afacerea mea și am muncit pentru dezvoltarea ei peste 20 de ani. De aceea, nu puteam admite ca cineva pur şi simplu să o preia. Dar anume acest scop îl urmărea fosta guvernare.

O: Acum când avem o nouă putere, putem spune că lupta cu oligarhia s-a terminat?

V.E.: În acest an, oligarhiei i-a fost aplicată o lovitură puternică, dar nu decisivă. Multe instituţii ale statului rămân încă captive. De aceea, consider că scoaterea RM din captivitate trebuie să continue până la lustrația totală a oamenilor care serveau vechiului regim.

O: Care credeţi că sunt perspectivele?   

V.E.: După discuțiile avute cu reprezentanţii noii puteri, dar şi din observaţiile proprii, pot deduce că lucrurile, deşi lent, se mişcă pe o cale corectă. Totodată, observ încă o rezistenţă puternică a sistemului şi mi-e teamă că la un moment dat acesta şi-ar putea întinde tentanculele şi prinde în mrejele sale noua putere. Pentru a nu admite acest lucru, eu şi colegii mei am declarat că vom exercita periodic presiuni asupra noii puteri în sens pozitiv, inclusiv vom organiza şi manifestaţii publice. Este în interesul nostru al tuturor ca trecutul să nu se mai întoarcă niciodată în Moldova.

Mihaela Rotari

Share