Cum vrea Valeriu Munteanu să asigure independența energetică a capitalei
Candidatul Partidului „Uniunea Salvați Basarabia”(USB) la șefia capitalei, Valeriu Munteanu, a propus, astăzi, soluții pentru asigurarea independenței energetice a capitalei.
După cum informează OFICIAL, în cadrul unei conferințe de presă, Valeriu Munteanu a declarat că este o temă mereu prezentă pe agenda din RM, însă nu au fost guvernanți care să propună și să vină cu soluții concrete.
„În luna august am solicitat ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, ca să deschidă dulapul din birou, să ia contractul de energie electrică, pe care îl avem cu compania de la Cuciurgan, să-l facă public, ca toată lumea să vadă condițiile acestui contract. Nu l-a transparentizat. Prima mea solicitare, de astăzi, este repetată – să fie transparentizat acest contract”, a precizat candidatul.
În context, Valeriu Munteanu a propus o soluție pentru asigurarea independenței energetice a capitalei.
„E o soluție extrem de simplă, dar consistentă și de durată. Mun. Chișinău utilizează aproximativ 40% din energia electrică pe care o importă RM și acest lucru se face într-un proces netransparent. Știm că, Compania Transgaz a câștigat licitații pentru a construi conducta de gaz de la Ungheni la Chișinău. Astfel, vom avea în 2020, maxim 2021, 2 miliarde de metri cubi de gaz aduse la Chișinău. Cu o parte din acest gaz putem produce electricitate pentru a rupe de schema mafiotă de finanțare a separatismului din stânga Nistrului. Eu, în calitate de Primar, voi folosi gazul românesc pentru a opri șifonarea banilor chișinăuienilor pentru electricitate și voi reproduce energie termică, ieftină pentru chișinăuieni, dar și pentru companiile care vor investi în Chișinău. În acest sens, ne propunem să construim o centrală pe gaze în cogenerare de 150 de MW. Trebuie să valorificăm superior acest gaz”, a precizat el.
O altă propunere a lui Valeriu Munteanu este trecerea Termoelectrica în gestiunea Primăriei.
Andriana Cheptine