Andrei Năstase: Mă voi bate pentru dreptul fiecăruia
Blocul ACUM, astăzi, și-a înregistrat candidatul la funcția de primar al municipiul Chișinău și lista de candidați pentru funcțiile de consilieri municipali, informează OFICIAL.
În acest fel, Andrei Năstase – candidatul la șefia capitalei din partea Blocului, a declarat: „mă voi bate pentru dreptul fiecăruia”.
În același timp, Năstase s-a referit la viitorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „Eu nu renunț la MAI, fiindcă nu îmi aparține. MAI nu aparține cuiva, este un minister care trebuie să se ocupe de afacerile interne ale unui stat. Indiferent cine va veni sau este în fruntea ministerului, acesta trebuie să funcționeze în beneficiul oamenilor. De acum încolo, oricare ar fi numele ministrului de la MAI, acesta va funcționa în beneficiul oamenilor”, a conchis Năstase.
De menționat că, astăzi este ultima zi de înregistrare în cursa pentru șefia capitalei.
Mihaela Conovali