Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a lui Vladimir Cebotari. Care e „soarta” lui Petru Jardan?

Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a lui Vladimir Cebotari. Care e „soarta” lui Petru Jardan?

Parlamentul a aprobat Hotărârea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Vladimir Cebotari, informează OFICIAL.

În informația prezentată, Dumitru Robu a menționat că Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în cauza pornită la 28 octombrie 2014 în temeiul unei bănuieli rezonabile că a fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (11) din Codul penal, pe faptul abuzului de serviciu. Ulterior, la această cauză penală au fost conexate și alte cauze penale.

„Obiectul investigației îl reprezintă acțiunile unui grup de persoane atât identificate cât și neidentificate, din care face parte și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Vladimir Cebotari, care, activând în funcția de vice-ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 382 din 12.06.2013, fiind persoană cu funcții de demnitate publică, căreia într-o instituție de stat i-au fost acordate permanent sau prin stipularea legii drepturi și obligații, contrar Hotărârii Guvernului nr. 476 din 4 iulie 2012 ”Pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile standard și condițiile generale de selectare a partenerului privat”, Hotărârii Guvernului nr. 321 din 30 mai 2013 cu privire la aprobarea concesionării activelor ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău” și a condițiilor concesionării acestora și a cadrului normativ ce reglementează activitatea acestuia, a comis abuz de serviciu”, se arată în informația prezentată.

În contextul celor menționate, Procurorul general interimar a solicitat ridicarea imunității parlamentare și încuviințarea pentru reținere, arestare, percheziție și trimitere în judecată penală a deputatului Vladimir Cebotari.

Proiectul respectiv de hotărâre a fost adoptat cu votul a 53 de deputați prezenți.

Totodată, examinarea cererii Procurorului general interimar privind ridicarea imunității deputatului Petru Jardan a fost amânată pentru ședința plenară de joi, 20 septembrie curent.

Andriana Cheptine

Share