Circa 300 de stații de așteptare a transportului public din capitală vor fi renovate
Primarul general interimar, Adrian Talmaci, s-a întâlnit cu reprezentantul ÎCS „Epamedia” SRL, întreprinderea care administrează circa 300 de stații de așteptare a transportului public din capitală. Subiectul discuției s-a axat pe situația privind starea pavilioanelor de așteptare și angajamentele contractuale pentru întreținerea acestora.
La reuniune au mai participat: manageri ai serviciilor municipale de profil, reprezentanți ai Direcției Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, ai Direcției asistență juridică etc.
Ana Neagu, administrator ÎCS „Epamedia” SRL a informat că societatea a depășit perioada de insolvabilitate, astfel că și-a reluat angajamentul să întrețină stațiile de așteptare, amenajate acum 12 ani, în schimbul plasării panourilor cu reclamă. Totodată, agentul economic s-a referit la cazurile de vandalizare a obiectivelor recent renovate, solicitând implicarea municipalității în scopul prevenirii acestui fenomen.
Lucrările de reabilitare a pavilioanelor stațiilor de transport public au început în luna aprilie, a.c., urmând a fi reparate câte 10 obiective lunar. Până în prezent, au fost renovate 42 de stații de pe principalele artere din oraș.
În context, Primarul general interimar a solicitat ÎCS „Epamedia” SRL respectarea angajamentelor asumate față de municipalitate, în baza parteneriatului public-privat existent, precum și prezentarea unui grafic de lucrări privind reabilitarea stațiilor.
De asemenea, Adrian Talmaci a propus crearea unui grup de lucru, format din reprezentanți ai serviciilor municipale de profil și agentul economic, pentru acordarea suportului în vederea urgentării lucrărilor la obiectivele planificate.
De menţionat că începând cu anul 2007, Întreprinderea cu Capital Străin „Epamedia” SRL a investit 2,5 milioane de Euro în amenajarea a 302 stații de așteptare a transportului public din capitală, în baza unui parteneriat public-privat cu Primăria municipiului Chișinău. Agentul economic urma să amenajeze și să întrețină obiectivele, în schimbul plasării panourilor cu reclamă în stații.
Doina Secrieru